Blood Rain

Ma bucur ca-ti place, si mie mi-a placut mult partea aia, mi-a venit ideea aducandu-i aminte un episod din Yuyu Hakusho. So, next-ul, mai am un capitol si trebuie sa ma apuc iar de scris =)) n-am mai scris de 2 saptamani=)). Asa, next-ul.


Yuuki o lua de mana pe satena, plecand din fata acestuia, luandu- si la revedere. Se oprira intr- un colt, bruneta se intoarse cu fata spre satena uitandu- se incruntata, spuse ca nu se poate duce... cine stie ce I se v- a mai intampla. Satena raspunse ca nu I se v- a intampla nimic, ca o v- a avea pe Yuuki cu ea, iar esarfa aia insemna ceva mult mai mult decat viata ei. Bruneta privi in pamant pentru cate- va secunde apoi o privi pe satena intreband- o daca este sigura ca vrea sa mearga insa satena o privi cu subinteles. Yuuki raspunse ca bine, va veni cu ea... o va proteja... Satena o imbratisa multumindu- I.
Cele doua pornira, pasii lor ducandu- le dupa instinctul lui Aime, un instinct pe care nici ea nu era sigura daca sa- l urmeze sau nu. Doar de un lucru era sigura, sa recupereze esarfa

Flashback

- Mami... mai strigat? Pe usa intra o fetita cu parul saten lung pana la mijloc cu ochii plini de fericire si curiozitate. Fetita se aproprie de mamica ei, femeia se intoarse dandu- i ceva ce parea a fi un cadou:
- Super... un cadou....; Fetita se grabi sa- l deschida; ce este asta mami?
- Este o esarfa. Asa nu iti va mai frig, nu uita sa o porti tot timpul cand este frig.
End of flashback

Aime se incrunta si porni si mai repede, bruneta abia mai tinand pasul. Peisajul ce le inconjurea era putin cam straniu, luminile artificiale urmau sa se termine, luna fiind acoperita de nori, iar ele erau in mijlocul campului.
- Aime nu stiu daca ai observat dar suntem in mijlocul pustietatii... unde crezi ca este castelul? Luminile se termina.... Eu cred ca am sa ma intorc... si cred ca asa ar trebui sa faci si tu... vino maine pe lumina... va fi mai bine.
Satena insa nu raspunse nimic ci continua sa mearga, auzi ceea ce spuse Yuuki asa ca porni si mai repede... vroia esarfa cu orice pret. Bruneta striga dintr- o data puternic:
- AIME! Acuma ma ignori? Serios... am stiut de la inceput ca nu e o idee buna dar tu tot continui iar acum ma ignori.. iti voi lua eu alta es... Insa cuvintele ei fura intrerupte de catre privirea ce o facu Aime, o privire incruntata si plina de furie.
- Ai putea sa o rogi pe mama sa iti dea o esarfa ca sa mi- o dai mie?
Bruneta nu raspunse deoarece era evident ca nu. Satena se intoarse cu spatele si porni si mai repede, se opri brusc iar bruneta se lovi de ea intreband- o de ce s- a oprit. Ridica capul si ramasera fara voce, in fata lor se afla un imens castel, parea si mai sumbru decat ultima data... Intr- o camera de la etaj se vedea o lumina mica. Aime deschise poarta cu o sctartaiala ce facu ca ciorile sa zboare facandu- le inima sa bata si mai tare. Se indreptara catre usa, satena o deschise, intra inauntru insa se inchise brusc, incepu sa o caute pe Yuuki care nu era de gasit, incerca sa deschida usa dar nu putu. Se gandi ca poate asa este mai bine, isi lua curaj si urca scariile, ajunsa la camera cu lumina deschise usa. In fundul acesteia, langa o lumina, observa un baiat inalt ce tinea in mana un pahar pe jumate baut. Se intoarse spre ea privind- o:
Nu puteai rezista fara sa ma vezi nu- i asa? Spuse acesta zambind, Aime se incrunta ¨ Alex¨.

ooo a aparut vampirul :> super..of esarfa asta:)))) faza cand intra pe poarta si scartaie imi aduce aminte de familia Addams:)))...scrie mai repede ca sunt curioasa de vampir ce face

Ok, se pare ca m-am incurcat=)) mai am inca 2 capitole scrise

Cap. 7
Adevar sau minciuna?
- Nu puteai rezista fara sa ma vezi nu-i asa? Spuse Acesta zambind, Aime se incrunta ” Alex”
- Alex… ce- ar fi sa lasi linguseala si sa trecem la subiect. Stii bine pentru ce am venit. Ii raspunse Aime pe un ton serios si grav. Alex nu o privii, continua sa zambeasca, lasa incet paharul jos si se ridica dupa masa. Isi indrepta privirea spre Aime, o privire profunda si vicleana.
- Dar de ce sa nu mai stam un pic, mi- a fost asa de dor de tine. Tie nu? Aime nu- i raspunse ci doar scrasnii din dinti, isi stranse pumnul.
- Fie, eu doar incercam sa fiu dragut. Presupun ca asta cautai. Spuse aceasta aparandu- i in mana o esarfa crem, o ridica si o privi intens. O duse la nas si trase aer in piept/ Inca mai are mirosul tau in el, miroase superb. Miroase a lacrimi, a amintiri, a.... om...
Satena se incrunta si se porni in fuga spre el spunandu- i sa nu indrazneasca sa o atinga cu mainile lui murdare. Blondul o atinti pe satena cu privirea, o privire insetata de sange. Satena oprindu- se pe loc inspaimantata. Simti cum inima statea sa-i iasa din piept, incepu sa tremure. Furia ii cuprinse corpul dar de asemenea si frica. Blondul aparu in spatele ei si ii sopti la ureche suav “ Te referi la mainile acestea? Iti placeau candva... iti placea cand te atingeam... cand le treceam prin parul tau... cand mainile acestea murdare erau pe langa corpul tau, imbratisandu- te, alintandu- te...” Acesta ridica mainile si o imbratisa usor, scoase limba incet si o trecu peste obrazul satenei.
- Acelasi gust delicios ca inainte, ma intreb oare... daca si astea mai au acelasi gust. Spuse blondul atingand- o tandru pe piciorul stang si ridicand mana usor dealungul piciorului. Expresia dupa fata lui Aime era una ingrozita, spaima o cuprinse atat de tare incat nu mai putea misca nici macar un deget. Spre deosebire de ea blondul parea satisfacut, cu o privire patrunzatoare, la fel de vicleana.
- Ai uitat sa zici de buzele acestea murdare Regina mea, buzele acestea care au sarutat fiecare parte din corpul tau.... buzele si mainile astea murdare au fost si sunt ale tale. Aime privii in gol neintelegand ceea ce i se spunea, se gandea cum ar putea sa fie adevarat ceea ce ii zicea, avand in vedere ca ea nu l- a mai vazut inainte. Lumanarea se stinse, in camera se lasa intunericul, se auzea respiratia grea a lui Aime si bataile inimii ei. Dintr- o data blondul se dadu repede in spate, in podea infingandu- se o sabie exact unde fusese Alex. Acesta zambi si aparu inapoi la masa.
- Ma intrebam cand vei reaparea.
Pe lama sabiei se vedea o imagine, o imagine ce o reflecta fereastra. In fata ferestrei o persoana imbracata intr- o pelerina gri statea calma, avea capul acoperit de catre gluga, si din cauza intunericului nu se putea recunoaste cine era. Doi ochi rosii aparura din gluga, acestia reflectandu- se in sabie. Il privi pe Alex insistent, nu scoase nicio vorba.
- Haide, nu fii chiar asa de rea. Nu vrei mai bine niste vin? Si sa ne bucuram impreuna, priveste..... fata reginei noastre, este asa plina de.... frica, spaima.... Ma incanta. Spuse blondul zambind malefic. Aparu in fata ei, ii ridica barbia si o privi fix in ochii/ Ochii acestia, asa de ... plini de frica, de amintiri... unde sunt ochii aceia dornici sa ucida? Ochii aceia iubitori de sange, plini de ura. Ochii astia infricosati nu pot rani nici macar o musca. Dar nu- ti face griji.... voi avea eu grija de asta. Aime auzi ceea ce ii spusese Alex, se incrunta, isi musca buza usor, si dintr- o singura miscare prinse sabia in mana si il injunghe pe blond in stomac. Pe fata lui era o expresie infricosata, simti cum sangele i se urca in cap. Isi privi stomacul, duse mana usor la el si il atinse. Isi ridica mana in sus, era plina de sange, facu ochii mari si o privi pe Aime
- M- ai injunghiat... ce- i drept nu ma asteptam, insa... cum am zis, cu ochii astia nu poti ranii nici macar o musca. Iti lipseste forta, iti lipseste.... Blondul se aproprie de urechea lui Aime, sabia intrand si mai puternic in stomacul lui iesind pe partea cealalta a corpului. Aime impinse si mai rau sabia, nu- si putea crede ochiilor, Alex era la fel, nesimtind nimic. Picioarele incepeau sa- i tremure. Se dadu un pic in spate insa Alex o prinse de maini, nelasand- o sa plece. / Ura. Ii sopti acesta la ureche, Aime facu ochii mari, dadu drumul la sabie si se dadu in spate speriata, incerca sa zica ceva insa nu reusea, simtea cum cuvintele i se blocau in gat. Blondul disparu, aparu langa masa cu sabia inca in corpul lui, o scoase incet, o ridica si dadu cu limba pe ea, lingand tot sangele “ Delicios” Afirma acesta, o atinti pe Aime cu privirea si arunca sabia ce avea ca directie capul acesteia. Satena inchise ochii speriata, simti cum i se taie respiratia, auzi bataile inimii ei, se lasa o liniste mormantala. Deschise ochii , in fata ei era acea persoana imbracata intr- o pelerina, oprii sabia cu doar doua degete. O tinea intre cele doua degete fara nicio problema, nici macar nu se taiase. Ridica ochii cei rosii plini de furie si il privi pe Alex care era cat se poate de incantat.
- Exact ce ma asteptam de la sora mea.
“ Sora? Ce- a vrut sa zica cu asta? Vrea sa zica ca aceasta persoana este sora lui?” Aime isi mai reveni in fire, se simtea mai in siguranta datorita persoanei aceleia. - Asa este regina mea, ea este sora mea. Nu cred ca trebuie sa mai fac introducerile din moment ce deja va cunoasteti... Esti de acord cu mine... Yuuki? Persoana aceea il atinti cu privirea de parca ar fi vrut sa- l omoare din priviri daca ar fi putut. Blondul continua spunand ca de ce nu zice nimic, de ce sta ca muta, o intreba daca ii este frica sa- si dezvaluie identitatea in fata scumpei ei prietene. Acea persoana continua cu aceiasi privire insa asta nu- l opri pe blond din vorbit sau din rasul lui satisfacut.
“ Yuuki? Ce? Nu, nu se poate, ea nici macar nu crede in asa ceva” Aime privii acea persoana din cap pana in picioare. Se dadu intr- o parte cat sa- l poata privii pe Alex si striga catre el.
- Nu te juca cu mine Alex. Incerci doar sa ma faci mai slaba, defapt, asta faci de cand am venit aici. Yuuki este afara, ma asteapta, ea nici macar nu crede in povesti cu vampiri sau lucruri din- astea.
Persoana aceea cobori sabia si o tinu in pozitie de atac, nu scoase nicio vorba ci astepta urmatorul cuvant al lui Alex , astepta sa- l omoare.
- Oare? Spuse Alex calm, spargand paharul gol din care bause mai devreme. Lua o bucatica de sticla si o arunca inspre persoana aceea insa aceasta disparu, aparu in spatele lui Alex tinandu- i sabia la gat. Blondul surarse spunandu- i ca daca crede ca aia il va rani se insala amarnic. Disparu si aparu in spatele ei cu sabia la gatul acesteia soptindu- i “ Insa asta nu se pune si in cazul tau” . Il lovi cu cotul in stomac si sari in fata, se intoarse cu spatele la Aime care privea scena fara sa stie ce sa faca. In momentul acela razele lunii patrunse prin fereastra luminand incaperea. Sabia reusi sa- i taie gluga, care ii cazu incet lasandu- i capul descoperit, luna lumina un par scurt, negru. Fata inchise ochii, apoi ii deschise, isi dadu seama ca gluga i- a cazut. Facu ochii mari si privi speriata in gol. Aime o privea complet confuza, fara sa stie ce sa faca sau ce sa zica. Avea impresia ca este un vis, un cosmar, facu ochii mari, simti cum respiratia i se taia, privii persoana din fata ei. Aceasta o privii la randul ei peste umar cu ochii mari si rosi. Aime abia putu sa- i rosteasca numele. Alex incepu sa rada.
- Yuuki.

super capitolul...mi-a placut super mult...mai ales la inceput cand alex o "alinta" pe aime...ah, ce palpitant, pacat ca n-a tinut mai mult...repede repede next-ul :D

Imi cer scuze intarzierea. Am adus next-ul, sper sa repare timpul asteptat.

Cap. 8
De ce ti- e frica... nu scapi.

- Yuuki. Sopti satena speriata, bruneta se intoarse cu fata spre ea.
Linistea cuprinsese incaperea, un nor acoperi luna lasand intunericul sa cuprinda din nou incaperea. Alex privea satisfacut intreaga scena asteptand reactia lui Aime, zambii, privirea lui nu se schimbase, inca avea aceasi privire profunda si vicleana. Ochii mari si rosii ai lui Yuuki continuara sa o studieze pe Aime din cap pana in picioare, isi musca buza de jos stiind ca Aime urma sa o urasca pentru ca nu i- a povestit pana acum ca ea este un vampir, o fiinta fara viata, o fiinta blestemata sa bantuie Pamantul pentru eternitate si sa bea lichidul rosu al oamenilor nevinovati.
Simtea cum secundele de liniste o apasau din ce in ce mai tare, inima ii batea puternic, in momentele acelea nu ii pasa ca Alex era in camera si avea ocazia sa- l omoare. Tot ceea ce isi dorea era ca Aime sa nu o respinga, sa ii dea sansa sa se explice.
Parca limba satenei a fost mancata, se zbatea sa inteleaga daca ceea ce vedea era adevarat sau nu, daca Yuuki era chiar prietena ei cea adevarata, daca persoana care statea in fata ei si daca acea fata cu parul negru si scurt, cu ochii rosi plini de frica si asteptare.. era intr- adevar Yuuki.
Ochii lui Aime se intalnira cu cei ai brunetei. Ochii satenei facandu- se mari, mana palida a acesteia incepu sa tremure, simtea cum inima ei accelera cu fiecare minisecunda ce trecea, respira lacoma aerul din jur. Nu mai auzea nimic din ceea ce spunea Alex, nu mai auzea nici vantul de afara ce lovea puternic fereastra. Tot ceea ce auzea erau amintiri.
Flashback
- Buna, eu sunt Yuuki, tu cine esti? Gura mica a lui Yuuki schita un zambet cald, satena in schimb isi intoarse capul dand semn ca nu vrea sa o cunoasca. Bruneta isi retrase mana ingrijorata, se aseza pe banca langa Aime si incepu sa- I vorbeasca
- Ai vrea sa mergem dupa- miaza in parcul cu lac? Intreba pe o voce entuziasmata, Aime nu ii raspunse, statea la fel de inbufnata privind incruntata drept inainte
- De ce esti tot timpul suparata? Intreba bruneta pe o voce ingrijorata, isi intoarse privirea catre Aime.
- Si de ce nu ar trebui sa fiu? Intreba satena fara sa isi miste privirea. Yuuki se ridica si rupse o floare, i- o intinse lui Aime si zambi cald
- Mama mea imi zicea mereu ca atunci cand sunt suparata o floare plange, iar apoi se va usca… nu este bine ca florile sa se usuce. Spuse pe o voce calda. Aime o privii rece:
- Si de ce ar trebui sa- mi pese de flori? Lor nu le- a pasat atunci cand mama a murit…. Bruneta retrase mana cu floarea, privii intr- o parte:
- Probabil mama ta era trista, iar o floare s- a uscat… probabil ea insusi, daca nu ar fi fost trista, nu ar fi murit. Aime facu ochii mari la cuvintele lui Yuuki; Dar nu ar trebui sa te razbuni pe ceilalti din cauza asta, vezi tu, o floare moare dar apoi reiinvie, probabil mama ta a reinviat intr- o stea, si te vegheaza de sus. Aime ridica privirea inlacrimata si zambi, se ridica si se intoarse cu spatele:
- Ne vedem la 5 in fata portii. Pleca lasand- o pe Yuuki zambind.
End of flashback
Flashback
Poate ca asa este mai bine.... mai bine sa nu stii ce s- a intamplat... cateodata este mai bine ca lucrurile sa ramana ascunse...
End of flashback

Satena isi muta privirea inspre pamant, nelasand ca cei doi sa vada
boabele cristaline ce ii curgeau incet din ochi. Stranse pumnul si zambi:
- Aime… sopti bruneta pe un ton suav si ingrijorat. Satena ridica privirea, in ochii ei caprui- verzi se observa o stralucire, inima ei se calma. Alex o privi nerabdator, se sprijini de masa, incrucisa mainile. Bruneta o privi confuza, isi tinu respiratia pentru cate- va secunde. Aime il privi pe Alex:
- Alex... mai prins, cred ca te- ai amuzat pe seama mea pana acum asa de mult, sa ma torturezi psihic pana acum a fost intr- adevar cel mai greu lucru pe care l- am putut suporta, dar acum… sa aduci persoana asta aici; Isi indrepta privirea sper Yuuki; nu stiu cum… ai reusit sa o faci sa semene asa de bine cu prietena, ba nu, sora mea. Nu- mi vine sa cred cat de josnic poti ajunge doar pentru a ma tortura pe mine.
Bruneta facu ochii mari, privi in gol, nu raspunse ¨Crede ca sunt, crede ca sunt doar o iluzie?!¨. Alex o privi confuz, ridica o spranceana si ii spuse ca el nu are nimic de- a face cu asta, ca persoana care statea in fata ei era chiar Yuuki, defapt partea ascunsa a lui Yuuki, partea de care bruneta se temea sa i- o arate. Ii spusese ca torturarea psihica era candva jocul ei preferat si a folosit- o doar pentru a o aduce cu picioarele pe pamant, pentru a o readuce la ceea ce ea obisnuia sa fie.
Aime privi in gol, neintelegand ceea ce ii spunea Alex ¨Jocul meu preferat?!¨ Se gandi aceasta incercand sa inteleaga.
- Vrei sa spui.. ca fata aceasta cu ochii rosii este Yuuki? Si pe deasupra este si sora ta? Intreba satena privindu- I cand pe Alex cand pe Yuuki. Bruneta nu stia ce sa zica, de ceea ce ii era cel mai rau frica se adeverise.
Alex ii spuse ca poate nu vede prea bine in tot intunericul acela, pocni din degete si toate lumanarile prafuite din camera revenira la viata cu o flacara puternica, luminand incaperea cum niciodata nu au facut- o. Intr- un colt un fluture negru se aproprie curios de flacara rosie, se aproprie atat de mult incat lua foc si intr- o secunda se facu cenusa.
Intensitatea si amintirile continuau sa bantuie incaperea. Aime o privi pe bruneta pentru o secunda apoi isi indrepta privirea spre fereastra, observand cum vantul se juca cu crengile copacilor ¨ranindu- le¨in acelasi timp. O boaba cristalina cazu din ochiul lui Aime spargandu- se de podea, trezindu- I pe cei doi la realitate:
- Se spune ca de ce ti- e frica nu scapi; incepuse sa vorbeasca pe un ton calm; stiam de cand am vazut- o ca era Yuuki, insa.. am refuzat sa cred asta, am refuzat sa cred o realitate care mergea paralel cu viata mea, o realitate pe care eu nu am stiut- o pana acum. Este ca si cum am deschis ochii pentru prima data si ma intreb ¨ Cum de nu am observat asta pana acum? Cum am putut fi asa de oarba?¨ incercam sa caut in toate amintirile mele dar… tot nu pot intelege… Yuuki.. de ce m- ai mintit pana acum?
Satena isi indrepta privirea inlacrimata inspre bruneta intreband- o de ce si cum a putut sa- I ascunda asta pana acum. Yuuki ridica privirea, teama o cuprinse cand vazu chipul trist a lui Aime, ochii ei revenira la culoarea lor normala si continua cu o voce tremuranda, nu avea curajul sa o priveasca in ochi asa ca privii in pamant:
- Pentru ca am vrut sa te protejez, am crezut ca asta este singura cale de a te proteja…
Satena continua sa o priveasca, o intreba sa o protejeze de ce anume? De lumea vampirilor? O intreba daca nu cumva ii era frica ca ea ar fi putut deveni vampir, asa avea ocazia sa- si razbune mama.
- Am vrut sa te protejez de a deveni vampir, am vrut sa te protejez de o lume pe care ar fi trebuit sa ramana ascunsa de tine, pentru a nu face mai mult rau…, am vrut sa te protejez de lumea aceasta cruda. Continua bruneta pe o voce la fel de tremuranda, ochii ei se umplura de lacrimi. Simti ca cineva era langa ea, intoarse capul si observa ca era Aime. Privea drept inainte, expresia fetei ei se schimba intr- una hotarata, lacrimile I se oprira. Satena nu o privi pe Yuuki ci doar ii sopti ¨Multumesc.. pentru ca m- ai protejat aici, insa…¨. Bruneta nu scoase nici o vorba ci se mira, satena se indrepta inspre Alex fara sa scoata o vorba. Blondul nu vru sa intrerupa toata scena asa ca tacu din gura, satena il privi fara nicio expresie pe fata. Ajunsa in fata lui ii intinse mana, acesta o privi, apoi o privi in ochi, ii intinse esarfa. Aime o lua fara sa zica nimic, se intoarse cu spatele, trecu in liniste pe langa Yuuki. Bruneta o privi confuza, inima ei batea puternic, scapa sabia din mana, ecoul acesteia auzindu- se in toata incaperea. Aime ajunse la usa, intinse mana inspre clanta ruginita cand auzi strigatul de oprire a lui Yuuki, se opri:
- Unde te duci? De ce nu zici nimic? Aime, spune- mi ceva, te rog….
Satena isi intoarse capul si o privi rece, facand- o pe bruneta sa tresare. Ii vorbi pe acelasi ton rece:
De ce ti- as spune tie?

atat spun...ce sad...sper sa se impace:( si faza cu "o floare moare dar apoi reiinvie" asa e si Yuuki...super partea...abia astept next-ul!

Ma bucur ca ti-a placut, daca vrei sa fac din nou ca inainte, adica sa pun parti, spune-mi. So, next-ul.


Cap. 9
Ochi uitati de timp

- De ce ti- as spune tie?
In ochii mari si negri ca abanosul ai lui Yuuki aparura boabe cristaline ce incepeau sa se scurga pe obrajii ei palizi. Facu un pas in spate pe podeaua din lemn acoperita complet de praful ce zacea acolo de zeci de ani.
Privi nostalgica ghetutele negre ale lui Aime, isi ridica privirea inspre cea a satenei, o privi fix in ochii verzi. Ei un aratatu aceiasi expresie nepasatoare, ci dimpotriva, aratau cum se simtea cu adevarat Aime, aratau o expresie trista:
-Ce vrei sa spui? Mie intotdeauna imi spuneai totul. Murmura bruneta pe o voce tremurata; Aime, lasa- ma sa iti explic. De ce nu- mi dai sansa asta? Sunt prietena ta cea mai buna, macar asculta- ma ce am de zic. Continua pe un ton cald.
-Daca erai prietena mea cu adevarat mi- ai fi spus adevarul de la inceput. Ii reprosa satena.
Aime se intoarse cu spatele, puse mana pe clanta argintie simtind racoarea din aceasta, insa mana ei calda o incalzi imediat. Deschise usa neagra cu un scartait. Facu un pas pe holul intunecat:
- Iar tu daca esti cu adevarat prietena mea m- ai asculta. Ii striga Yuuki, satena se opri, facu ochii mari si stranse pumnul. Bruneta isi musca buza de jos, lacrimile ii curgeau siroaie pe obraz, nu vroia sa le stearga pentru ca stia ca nu se vor opri, erau lacrimi venit din inima
- De ce esti asa Aime? Murmura bruneta printre lacrimi; Cu ce ti- am gresit sa te comporti asa cu mine? Te comporti ca inainte, rece. Tu nu esti asa, te rog revinoti. Revino la fata blanda care erai inainte. Intotdeauna am fost langa tine, intotdeauna te- am protejat, intotdeauna.... Yuuki privi in pamant, boabele cristaline cadeau pe podea imbinandu- se cu stratul gros de praf. Aime privii in pamant:
- Pentru ca... nu mai stiu in cine pot avea incredere si in cine nu. Sopti Aime
Privi intr- o parte, incerca sa strabata intunericul dupa hol, nostalgica. Nu izbutea sa mearga mai departe, oricat ar fi vrut simtea ca daca mai face un pas va regreta mai mult decat daca ar ramane. Simti o mana rece ce ii ridica mana dreapta incet. Se intoarse speriata si dadu de ochii negri si inlacrimati ai lui Yuuki. Privi expresia nostalgica dupa fata acesteia. Bruneta ii ridica mana si o cuprinse in mainile ei reci. Zambi cald in timp ce satena o privi surprinsa:
Ti- am spus mereu ca in mine poti avea incredere. Ii sopti pe o voce calda
Aime o privi in continuare surprinsa, isi trase mana si privi intr-o parte. ¨Asa este, Yuuki este cea mai buna prietena a mea. Intotdeauna vorbeam, radeam, povesteam cu ea. Ce mi s- a intamplat de ma port in halul asta? Aime, unde ti- e capul?¨
Stiu ca mi- ai zis dar... cum as putea avea incredere in tine avand in vedere ca esti sora cu vampirul acela? Intreba satena pe o voce tremurata. Bruneta ii spuse ca daca ii va da sansa sa se explice ii va povesti tot.
Blondul aparu in spatele lui Aime inainte sa poata raspunda, avea o privire ucigatoare. Satena simti cum fiori ii treceau pe spinare, tresari. Avea un sentiment de fior de parca statea exact langa moarte, inima ii batea cu 100km/h. Se facu o liniste mormantala. Intoarse capul speriata si cand dadu de ochii rosii intens, ai lui Alex, adormi. Alex o cuprinse repede in bratele lui, bruneta se repezi vrand sa o i- a pe Aime insa blondul disparu impreuna cu satena. Aparu in spatele lui Yuuki, bruneta ramase inlemnita, cu mana inainte, si cu o privire ingrozita, plina de frica. Alex o privi fara nicio expresie, ii spuse un singur lucru ¨Nu e pregatita inca¨. Bruneta inghiti in sec, isi tinu respiratia, intoarse incet capul, intr- o fractiune de secunda blondul o lovi cu piciorul in spate. O lovise atat de puternic incat o izbi de peretele ce se afla la 3 metri de el, bruneta se lovi cu capul de zidul rece, alegandu- se cu o zgarietura destul de mare in frunte. Lichidul rosu incepea sa isi faca loc iesind la suprafata si imbinandu- se cu vopseaua ingalbenita de timp.
Yuuki cazu pe podea, respira din ce in ce mai greu. Ridica privirea masurandu- l pe blond din cap pana in picioare, sangele i se scurgea in ochi incepand sa vada in ceata. Ochii ei se intalnira cu cei ai lui Alex... incerca sa spuna ceva insa frica puse stapanire pe ea¨ Acesti ochi, dornici de a ucide. Acesti ochi parca uitati de timp¨ Alex o privi cu dispret, disparu impreuna cu satena. Bruneta incerca sa se ridice dar se simtea de parca ar avea o piatra deasupra ei, inchise ochii simtind aerul rece si umed din hol
*
Alex aparu intr- o incapere, nu prea mare.Era intuneric, nu se putea distinge pera bine, insa pentru Alex nu era o problema, vedea perfect. Norul mare si negru ce mai devreme acoperise luna mare si alba, se dadu la o parte, lasand ca luna sa isi faca treaba, luminand pamantul. Lumina isi facu loc si in incapere prin fereastra cu draperii move. Langa fereastra venea un pat cu asternuturi albe cu trandafiri albastrii.In spatele lui Alex se observa un birou cu diferite lucruri pe el.
Blondul se aproprie de pat, lasa incet fata cu parul saten pe acesta si o privi nostalgic. Ii dadu la o parte parul ce i se asezase pe obrajii ei fini, observa esarfa ce satena tinea strans in mana. Isi trecu usor doua degete peste fata ei. Culoarea ochiilor ramase la fel, rosie, dar un atat de intensa. Privirea nu o mai avea asa de rea, ci mai calma, nostalgica. Se dadu in spate si o privi pe satena incruntat ¨ Imi pare rau Aime, dar un te pot lasa sa afli totul dupa acum. Nu inca, atunci cand iti vor revenii amintirile, atunci cand eu voi crede ca va fi bine sa- ti aduci aminte totul, atunci iti voi povesti tot adevarul¨ Disparu
*
Lumina lunii veghea de asemenea si palatul, isi facea loc prin fiecare fereastra si prin fiecare loc pe care il gasea. Pe holul cel intunecat bruneta statea la fel de nemiscata, lumina lunii luminand- o. Rana i se inchise insa inca mai avea in ochi un pic de sange. Se calmase, isi duse mana la spate, unde Alex o lovi. Simti cum podeaua tremura incet. Auzi cum aceasta scartaia sub pasii cuiva ce se apropria incet. Deschise ochii incet, ridica mana si sterse lichidul rosiatic din ochi. Observa o silueta in intuneric, scrasni din dinti. Se apropria incet de ea, lumina ii dezvalui chipul. Pe fata lui avea o expresie de ironie si de surprindere, se aproprie de Yuuki si ii puse usor piciorul pe picioarele ei miscandu- le:
Inca mai traiesti? Se pare ca va trebui sa mai exersez la lovituri, credeam ca te- am lovit direct in coloana. Eh, adevarul e ca un am mai omorat pe cineva de mult timp cu ochii astia. Ii spuse in batjocura, zambea malitios. Bruneta stranse din dinti si cu mana stanga ii dadu la o parte piciorul blondului. Acesta ramase un pic surprins de miscarea brunetei, nu o credea atat de indraznata. O lovi in burta cu piciorul drept, in acel moment bruneta simti cum aerul i se taia, vroia sa strige insa un reusea. Isi duse mana la burta si apasa puternic, respira din ce in ce mai greu.
Alex se intoarse inspre dreapta, si intra in incaperea imensa, inca luminata de lumanarile parca fara sfarsit. Se indrepta spre masa de lemn ce parea din secolul 19. Podeaua scartaia sub pasii lui apasati. Ajunse la masa si ofta. Trase un scaun si se aseza pe el, in mana lui dreapta aparu o sticla verde cu un lichid rosu inauntru, iar in mana stanga un pahar din sticla. Turna lichidul rosiatic in pahar, privi drept inainte, inspre usa ce se afla la vreo 20 de metri de el. Bruneta se sprijinea incet de usa, il privi pe Alex incruntata, se tinea cu mana de burta si respira repede. Blondul o intreba daca vrea vin, aceasta stranse din dinti incruntandu- se.
- Incerc doar sa fiu o gazda buna. Soro, nu ne- am vazut de mult, nu crezi ca ar trebui sa ramanem mai mult la taclale? Lasa sticla pe masa fara sa se uite la aceasta, continua sa o priveasca pe Yuuki care tremura de nervi; Ai dreptate, nu- i o idee pera buna.... dar imi place sa ma joc cu prada. Tie nu? Zambi in batjocura si lua o gura din licidul rosiatic; nu ma mira, tu intotdeauna ai fost slaba, cu toate ca esti sora mea. Facu o scurta pauza; Presupun ca mare ti- a fost mirarea cand ai auzit ca m- am intors. Ei bine, planurile tale de a ma indeparta de ea nu au functionat, m- am intors, iar Aime incepe sa- si aduca aminte. Nu ai fost un paznic prea bun....
- De ce un m- ai lasat sa- i spun tot adevarul? Si tu vroiai asta la urma urmei. Ii reprosa Yuuki. Blondul privi lichidul rosu din pahar, il clatina un pic, privi un colt al incaperii. Lasa ca linistea sa inconjoare incaperea pentru cateva minute, apoi continua:
- Ai vazut schimbarea de comportament a lui Aime? Odata cu mine, cand m- a injunghiat, odata cu tine pe hol. Schimbari de personalitate. Nu isi da seama, este prinsa in amintiri si in prezent, este prinsa in comportamentul din- nainte si cel de acum. Nici macar ea un stie de ce s- a comportat asa. Vezi tu, inconstientul e mai rapid, prinde totul fara ca tu sa- ti dai seama. Cum creierul ei incepe sa- si aduca aminte lucruri pe care partea ei constienta nu le vede, are schimbari de comportament. De aceea nu te- am lasat sa- i spui. Ai fi tulburat- o mai rau, cine stie ce ar fi putut sa faca. Pana si puterile ei s- au trezit, cred ca ai observat cand a salvat fetita aceea. Pana un se trezeste complet, ea un trebuie sa stie. Altfel puterile ei pot scapa de sub control, nu ar fi o problema daca ar fi mai mici ca ale mele. Dar stii bine ca nu sunt.
Yuuki facu ochii mari, in toata tristetea pe care o avusese cand Aime a ignorat- o, nu si- a dat seama de asta. Acum intelegea de ce Aime se comportase asa, de ce o ignorase iar apoi era mai blanda. Alex o privi fara nicio expresie, lua o gura din lichidul rosu terminandu- l. Bruneta privi in gol, isi daduse seama ca Alex avea dreptate, nu fusese un paznic bun, nu avusese grija de Aime asa cum trebuie. In incapere se auzi un zgomot de parca ceva s- a spart, Yuuki tresari trezindu- se la realitate, il privii pe Alex fix in ochi. Blondul o privea ¨de sus¨, zambi. Bruneta privi langa el, cristalul din care Alex bause mai devreme zacea acum pe jos, spart in mii de bucatele:
Scuze, mi- a alunecat. Se ridica dupa scaun, si porni cu pasi mici inspre Yuuki. Bruneta il observa, lua mana dupa burta, si vru sa ia sabia din teaca. Facu ochii mari si inghiti in sec, isi aduse aminte ca o scapase din mana cand se certase cu Aime; In plus, nu avem toata noaptea sa stam la discutii si la amintiri. Draga mea sora, te- as lasa sa traiesti avand in vedere ca nu esti un pericol pentru mine, insa la cum Aime este acum, mi- e teama ca ai putea sa- i bagi in minte alte prostii de ale tale. Blondul ridica mana, misca un pic degetele si in mana lui aparu sabia lui Yuuki. O ridica fara sa se uite, nescapand- o din ochii pe bruneta. Dadu incet cu limba peste lama ascutita. Bruneta facu un pas in spate, scrasni din dinti si o lua la fuga inspre Alex, stranse puternic pumnul. Insa cand ajunse langa el si vru sa- l loveasca, surpriza... Alex disparu, aparu in spatele ei, ii tinea sabia la gat. Avea o privire ucigatoare si un zambet satisfacut;
Cum ar fi sa fi omorata chiar de propria ta sabie? Soro. Ii sopti. Yuuki isi retrase mana langa corp, inchise ochii si zambi. Alex o intreba de ce zambeste, bruneta nu raspunse, disparu. Aparu in spatele lui Alex si il lovi cu piciorul peste cap, trimitandu- l pe podea, langa fereastra. La vreo 5 m. de ea. Blondul isi atinse obrazul inrosit si umflat. Yuuki se aproprie incet de el, il privea cu dispret:
Nu- mi mai spune sora, nu sunt cu adevarat sora ta. Nu am fost si nici nu voi fi. Se rasti aceasta, ajunse langa el, ridica piciorul aproape de cap si il cobori repede lovindu- l pe Alex in burta, lipindu- l de podea. Acesta scanci de durere, inchise ochii si zambi. Bruneta ramase surprinsa, stranse pumnul, il apuca de guler si il ridica cat sa- l priveasca in ochii. Il intreba de ce zambeste, ridica pumnul si vru sa-l loveasca insa blondul disparu si reaparu langa Yuuki:
Durere. Nu am mai simtit- o de mult, e un sentiment placut.... mi- era dor de el. Bruneta ramase pe loc, inlemnita. Vru sa spuna ceva insa cuvintele nu ii ieseau. Alex deschise ochii, culoarea rosiatica de mai devreme era acum si mai intensa, la fel cum fusese cand erau pe hol. Se aproprie incet de gatul lui Yuuki, isi puse mainile pe talia acesteia. Bruneta simtea cum inima ii accelera, inghiti in sec, vroia sa se miste insa fiecare muschi din corpul ei parca fusese impietrit. Blondul aproprie buzele roze de urechea lui Yuuki, ii sopti:
Inca un ai invatat cum sa fii mai puternica in fata ochiilor astora? Nici un ma asteptam, ai ramas la fel.... nu ma mira. Doar esti un semi- vampir! Isi trecu limba pe gatul brunetei facandu- i pielea de gaina; Oare mai ai acelasi gust?

mda...lunga...am tot stat sa ma holbez la ecran...ma dor ochii:))))first vezi ca ai ceva greseli de ortografie, pierzi din litere sau le inversezi si un mic sfat...cand scrie o replica scrie-o de la capat cu "-" si-apoi descrierile cu alt alineat. vezi cum fac eu. pentru ca se leaga prea mult propozitiile intre ele si ma mai incurc cateodata, trebuie sa citesc de doua ori:)))oricum imi dau seama despre ce e vorba si ce pot sa spun...mi-a placut partea asta...da-l incolo pe tata i love Alex :X:X:X ))) sper sa nu moara, ci din contra sa castige el...pare puternic:> bring za next

Am citit si eu ficul tau si pot sa spun ca....Il ador . Da ai niste greseli de ortografie, dar sunt sigura ca sunt doar din neatentie. Plzzzzz, pune next-ul.

OOo... un nou cititor, ma bucur ca iti place, imi cer scuze de greseli nu sunt de la mine, ci de la calculator, cum am OpenOffice in spaniola, ca asta merge cu Windowsul, imi schimba cuvintele. Nextul il pun in weeken, scuze dar am avut examene si nu prea am avut timp sa scriu la el.

nu-i nimic..cum am mai spus...fiind cititoare fidela,m-am obisnuit:) abia astept next-ul :D

Eh.... am venit mai devreme cu capitolul, cum nu e ora la care se posteaza atat, am avut ceva timp. Sper sa va placa. Am mai marit scrisul. Aici e next-ul:


Cap. 10: Singur
-Oare mai ai acelasi gust? In momentul urmator Alex isi infipse adanc coltii in gatul suav ce conducea lichidul rosu pana la asa zisul creier. Bruneta nu reactiona deloc, ramase blocata, ochii ei erau rosii insa niciun muschii din corpul ei nu vroia sa se miste. Blondul continua sa se hraneasca cu sangele impur al acesteia, ochii lui erau mari si de un rosu intens, fata lui exprima satisfacere. O suvita rosiatica cazu printre buzele rosi ale acestuia, ridica mainile de parca ar fi imbratisat-o, le duse pana la gatul firav al brunetei si cu doua degete desfacu pelerina neagra ce cazu ca o picatura de apa intr.-un rau. Scoase coltii si zambii, sangele curgea pe umarul brunetei prelingandu-se pe camasa albastra transformand-o intr-o materie mova.
Alex se aproprie de umarul ei si scoase limba, cand vru sa stearga lichidul rosiatic dupa umarul fetei, inlemnii, facu ochii mari, vru sa se intoarca insa simti cum corpul lui nu se misca. Doi ochii mari si de un rosu intens il priveau din spate cu dispret, ochii ca ai lui. Avea pe fata o expresie dezgustata. Ii lua sabia din mana neluandu-si privirea de la el.
Nu esti singurul care are ochii astia! Se rasti bruneta din spatele lui.
In momentul urmator ridica sabia si fara cel mai mic efort o trecu prin gatul palid al blondului, despartindu-i cele doua parti, capul si corpul. Capul cazu pe jos ca o minge ce tocmai isi pierdu aerul.
Din gatul blondului sangele tasnea de parca o teava veche de apa s-ar fi stricat si nu putea fi oprit, imprastiindu-se pe Yuuki si pe tot ce era in jur. Corpul cazu in baltoaca de sange ce se strangea pe podea imbinandu-se cu microbii zacuti in praf de multa vreme.
Bruneta lasa sabia cu varful in jos, lasand ca sangele murdar al lui Alex ce se stranse pe lama ascutita al acesteia, sa cada acolo unde isi merita locul, pe podea, in praf si in mizerie. Privii lama sabiei, in jumatatea curata se reflecta capul inert al blondului, pe fata brunetei nu era nicio expresie, nu stia daca sa planga, sa fie dezgustata sau sa fie fericita.
Brusc ochii capului se deschisera, buzele ce credea ca erau moarte, schitara un zambet malefic. Bruneta inlemnii, privii in stanga, capul. Se dadu un pas in spate, nevenindu- i sa creada, ochii ei i se micsorara. Corpul lui Alex se ridica singur, lua capul si il aseza la locul lui de parca nu s-ar fi intamplat nimic. Bruneta facu inca un pas in spate, incepu sa tremure toata, simtii cum pielea i se facu de gaina, privii dezgustata si terifiata in acelasi timp, imaginea ce i se arata.
O iluzie! Spuse satisfacut Alex. Dar... draga mea, o iluzie nu este indeajuns ca sa ma omori, si sa imi tai gatul cu atat mai putin. Desi... m-ai facut sa ma simt minunat, de mult nu mi-am mai simtit sangele, mai ales atat de mult.
Zambii in timp ce se aproprie de ea cu pasii micuti prin lichidul rosiatic ce se prelingea prin crapaturile lemnului. In ochii rosii ai lui Yuuki aparu un desen negru, facut din linii subtiri, o stea cu 7 colturi. Blondul se oprii si o privii fix in ochii, facu ochii mari, vru sa intinda mana sprea ea si sa zica ceva insa, brusc, ceva il opri, ceva din spate. Simti cum fiorii il bantuie, facandu-i pielea de gaina. O stea cu 7 colturi cu o culoare neagra, mai intunecata decat in tenebre, ce iti dadea fiori mai mari decat daca ai sta langa moarte.
Un fior de spaima il inconjura, simtea cum inima era intr-un raliu, zbatandu-se sa indeparteze sentimentul ce ii inconjura corpul si ii putrezea mintea intr-un fel dureros.
Brusc, lanturi aparura din senin si il lega de stea, disparu cu el lasand in urma un strigat terifiant apoi o liniste mormantala. Yuuki tremura toata, scapa sabia din mana, simtea cum genunchii I se inmoaie, cazu in fund. Ochii ei revenira la aceiasi culoare rosie. Simtea cum inima statea sa-i iasa din piept si sa fuga oriunde altundeva decat acolo, auzea respiratia grea ce o facea din ce in ce mai repede si mai lacom.
Privii incaperea incercand sa inteleaga ce s-a intamplat, avea impresia ca a fost o iluzie, avea impresia ca viseaza, ca tot ce se intamplase era unul din visele pe care le are de obicei la luna plina. Insa parea atat de real, respiratia ei, sangele dupa jos, inima ei, tremuratul, toate astea ii aratau realitatea.
Isi duse mana la piept incercand sa isi calmeze inima, lua sabia in mana dreapta, se ridica de jos sprijinindu-se in ea, privii sangele ce acoperisera urmele pantofilor a lui Alex. Facu stanga imprejur si se indrepta spre usa, iesi pe holul intunecat, pasii ei se auzeau in ecou in tot castelul. Isi duse mana la burta si stranse puternic. Merse agale pana la usa de la intrare, intinse mana si dintr-o miscare o deschise cu acelasi scartait ca de obicei.
Facu un pas afara si privii in jur, cerul isi varsa lacrimile in fulgii albi, puri si reci. Pe pamant se stranse un asternut subtire ce proteja pamantul de pasii insangerati ai fetei. Inainta cu greu, ochii ei erau obositi, inima nu ii mai batea asa, avea o respiratie usoara. Fulgii ce incercau sa o curete de sange nu faceau altceva decat sa ii faca pielea de gaina. Insa nu mai simtea nimic, parca era un zid caruia orice i-ai face nu ar simte, nu simtea racoarea de afara, ci doar o putea vedea prin respiratia ei ce se combina cu aerul rece facandu-se aburi apoi imprasitiindu-se cu aerul din jur.
Nu isi lua mana de la burta, se simtea de parca cineva o lovea incontinuu si nu se oprea, de parca nu ar mai fi dormit de secole si in noaptea aceea somnul isi facea veacul pe langa ea intr-un mod rece. Mai facu cativa pasi si cazu pe pamantul inghetat ce nu vroia sa o primeasca, sa o imbratiseze si sa o incalzeasca, ci o facea sa se simta respinsa. Ochii parca pierduti i se inchisera, zapada alba si pura ce era sub ea devenea incet incet de o culoare rosiatica din cauza sangelui ce ii curgea din burta. Ramase acolo singura, in pustietate asa cum a fost mereu dar nu vroia sa accepte asta. Ramase sub protectia zapezii, singura care nu o respingea si o acoperea incet si bland.
*
Liniste, o liniste mormantala bantuie tot orasul asa cum nu a facut- o niciodata. Lumina se ascunde dupa norii cenusi, densi, incercand sa dea o atmosfera de melanconie. Cerul nu mai varsa lacrimi, parca ceva l-ar fi oprit, parea o perdea cenusie plina de furie ce vroia sa rupa acea liniste, insa nu putea, parca ceva il impiedica.
In camera intunericul inca isi face simtita prezenta desi este aproape dup-amiaza. Nici macar o musca nu se aude, respiratia calda a lui Aime se aude asa de incet incat parca ar fi un corp gol ce abia trece aerul prin el. Un scartait se auzi, linistea fu intrerupta brusc, rupand tot acel sentiment de melanconie.
D- l Hiro facu cativa pasi inainte, apropriindu-se incet de Aime. O zgaltai usor. Deschise somnoroasa ochii, il privii pe tatal ei o secunda nestiind ce se intampla. Se ridica brusc din pat si privii in incapere speriata, inima statea sa-i iasa din piept, respiratia ei rapida se auzea in toata incaperea, parca nu mai era acelasi corp gol, ci plin de agitatie.
Tatal ei o striga si ii vorbea dar ea nu il auzea. Cauta cu disperare ceva din camera, dadu la o parte perdelele ce acopereau fereastra. Lumina nu prea mare, strabatu intunericul.
Privii pe fereastra si incremeni. Se intoarse catre tatal ei, il apuca usor de haine:
Unde e? Cum am ajuns aici? Spune- mi!!! Se rasti. D- l Hiro o privi confuz.
Cum adica? Cine sa fie? Ai fost aici tot timpul, ai dormit. Ii spuse pe un ton usor ingrijorat.
Se dadu un pas in spate si ii dadu drumul, privii incaperea, observa biroul. Pe el dormea mobilul nefolosit de mult timp. Il ia repede si tasteaza un numar, il duce la ureche si incepe sa mearga in stanga si in dreapta incaperii. Se opreste, inchide si tasteaza din nou numarul insa un raspunde nimeni, suna si suna dar nimic. Lacrimile incep sa- i curga pe obraj, privii in gol. Nu stia ce sa faca, tatal ei nu intelegea nimic, o tot intreba lucruri dar ea nu ii raspundea. Se intoarse repede pe calcai si iesi pe usa deschisa de la camera ei, cobori scariile in graba si deschise usa de la intrare trantind- o de perete. Iesi afara, neaua moale si alba ii udau sosetele inghetandu- i picioarele insa ignora. Privii in stanga si in dreapta, o lua la fuga in dreapta insa o mana o prinse si o opri. D- l Hiro o privii incruntat:
- Unde te duci imbracata asa? Ce s- a intamplat? Stii ca imi poti spune.
Nu am timp de povesti acum., trebuie sa o gasesc pe Yuuki, e in probleme. Se rasti si se smulse din mainile lui.
O lua la fuga inspre camp. Pe strazi nu era nimeni doar frigul se facea simtit in toate colturile, obligand pe fiecare sa stea in locuri calduroase, departe de el.
Pasii rapizi ai lui Aime se auzea in ecou de cate ori calca intr-o baltoaca, spargand linistea ce o cuprindea. Se oprii, in fata ei se asternea un camp plin de zapada, pustiu. Norii negrii il vegheau de parca ar fi fost intr-o lupta cu acesta.

first, ce s-a intamplat?parca inainte aparu ca erau trei pagini si la tine si la mine, acum sunt doar doua!marog, nu asta conteaza...ziceai de mine cu zapada, tu vorbesti?)))super next-ul asta!chiar mi-a placut! saracutul alex,ce-o fi patit?nu-l omori, te roooog!!!imi place ca descrii pe direct si mai sadic :> ador fic-ul! cate capitole mai sunt?

Nu stiu, cate idei am atatea capitole sunt, inca scriu la el, nu m-am apucat de cap. 11. Apai, am cam modificat mesajele pe pagina, sa fie 20. D-aia sunt doar 2 pagini.

aha...inteleg:D si sa mai inteleg ca tu il scrii pe moment?super tare:)))oricum vedem ce iese ca sa nu facem prea mult off-topic;)

Imi cer mii de scuze pentru intarziere, dar am avut o saptamana agitata si nu prea am avut cand sa scriu. Sper sa iti placa capitolul asta si sa recopenseze timpul pierdut. Oricum, vine vacanta si o sa am mai mult timp sa scriu, asa ca voi venii mai repede cu capitolul. Apropo, daca vrei sa ti le pun din nou pe parti spune-mi, ca sa stiu. Pana atunci

Cap.11
Ce se intampla?

Satena isi trase rasuflarea o clipa apoi o lua din nou la fuga hotarata. Ajunse la cativa kilometrii de oras, abia mai putea mergea. Era inghetata toata insa continua sa mearga. Respiratia ei era singurul lucru ce o mai incalzea. Ridica privirea din pamant, se oprii, facu ochii mari, inghiti in sec. Castelul plin de zapada, era in fata ei. Parca nu mai era asa de fioros in plina zi, iar zapada alba ii dadea o nuanta cat de cat mai noua. Insa norii il faceau sa para de parca ar sta sa o ia la fuga si sa omoare tot in jurul lui.
Stranse din dintii si in momentul urmator o lua la fuga puternic, impinse poarta cu toate puterile ei insa aceasta nu se clinti nici macar un milimetru. Satena cazu pe spate in zapada, privii cerul inlacrimata. Respira repede. Se ridica de jos si facu acelasi lucru din nou, insa poarta nu se clintea. Se ridica din nou, si merse agale pana la ea, apuca cu mainile grilajul inghetat. Ridica privirea, pe obrajii ei se scurgea ¨rauri¨de lacrimi calzi, ce ii faceau obrazul sa se mai incalzeasca.
Cauta cu privirea printre zapada insa nu vazu nimic, doar zapada. Curtea mai imensa decat o cladire era complet acoperita de zapada, pana si cararea. In stanga si in dreapta pomii pastrau linistiti zapada ca o plapuma. Nu se auzea niciun zgomot, nicio pasare nu era pe acoperis, pe pomi sau oriunde altundeva. Parca tot era mort.
Si asta o facea pe satena sa inebuneasca, simtea cum vroia sa deschida portile cu orice pret insa nu reusea. Avea impresia ca nu poate sa faca nimic, ca este doar o inutila. Linistea o inebunea si o agita, vroia sa tipe dar glasul nu o lasa. Cazu in genunchi in zapada, tinandu-se cu mainile de grilaj, lasa capul in jos. Lacrimile ii curgeau necontenit combinandu-se cu neaua alba, topind-o si transformand-o in lichidul rece ce ar trebui sa fie.
- Yukiiiiii! Striga puternic numele ei.
Respira lacoma aerul. Se ridica de jos si privii in jur. Nu primii niciun raspuns. Incerca sa sara gardul insa in zadar, de fiecare data mana ei topea bara inghetata si aluneca. Se auzi un zgomot ca o melodie, satena privii disperata in jur crezand ca vine de la telefonul lui Yuuki. Se intoarse pe calcai, observa ca telefonul ei, era in zapada. Nici macar nu isi daduse seama ca il luase cu ea cand plecase, sau ca l-a scapat. Era atat de disperata sa o gaseasca pe Yuuki incat uitase ce o inconjura, ce avea la ea.
Melodia suna incontinu, fata tresari, se grabi si il lua. Raspunse la el, la celalalt capat al liniei era tatal ei
- Aime! Am gasit-o! E la spitalul Arnau, tocmai...
Aime facu ochii mari cand auzi, inchise imediat telefonul si o lua la fuga inspre oras. Alerga cat putea de repede, insa picioarele abia daca o mai puteau tine, le simtea grele. Continua sa alerge, ajunse la intrarea in oras. Vru sa ia autobuzul dar era prea plin. Facu la dreapta si o lua pe niste strazi, urca scariile metroului in graba, in momentul acela un metrou tocmai opri. Aime intra grabita inauntru. Asupra ei erau toate privirile, unii o priveau confuzi, altii se indepartau de ea cand o vedea ca era desculta, uda si ciufulita. Aime insa ii ignora, incerca sa se calmeze in timp ce astepta sa plece metroul. Usile se inchisera dupa ce in difuzoare se auzi o voce ce anunta urmatoarea statie.
Se aseza pe un scaun privind in gol, ganditoare. Sunetul franei o trezi din visare. Aceiasi voce anunta statia.
Satena se ridica repede dupa scaun si iesi pe usile deschise, o lua la dreapta si cobori scariile. Traversa strada si ajunse in fata unei cladiri imense, acoperita complet din sticla. Intra inauntu si se duse hotarata la informatii. Desi erau cateva persoane in fata, aceasta inainta pana la birou. Acolo era o doamna de vreo 30 de ani, cu parul blond, prins in coada, intr-un halat de asistenta. Vorbea la un telefon fix:
- D-soara! Va rog sa asteptati la rand! Spuse lasand receptorul jos.
- Nu! Vreau sa stiu unde este Yuuki! A fost adusa acum cateva minute aici! Este bruneta, cu parul scurt! Spuse pe un ton hotarat.
- Stati un pic! Cred ca este cea pe care au gasit-o azi noapte pe hol.
Femeia verifica putin un caiet.
- Este la camera 203, etajul 5.
Satena o lua imediat la fuga in dreapta, se oprii in fata usilor de metal al liftului, apasa butonul argintiu ce se facu de culoare rosie cand fata lua degetul. Astepta cateva secunde, vazand ca nu coboara, deschise usa din stanga liftului si urca scariile in graba. Ajunse la etajul al-5lea. Deschise usa pe care era pancarda galbena cu cifra etajului. Intra pe un hol lung, cu gresie pe pereti si pe podea. Nu era nimeni pe hol, doar intr-un colt era un carucior cu lucrurile de curatat si inca unul cu injectii si alte lucruri de medicina. Un miros a clor bantuia tot holul, era liniste, dar nu asa de mare, se auzea un telefon fix ce suna, niste aparate.
Aime inainta pe hol calma, insa incepea sa si-l piarda vazand ca nu gaseste camera. Se opri cand vazu langa o usa numarul 203. Inghiti in sec, intinse mana, cand vru sa o puna pe clanta auzi o voce ce ii spunea sa se opreasca. Intoarse capul in stanga si privii domnul inalt, de vreo 40-50 de ani, ce inainta spre ea incruntat. Ajunse in fata ei si o privii superior:
- Ce faceti aici? Nu este ora de vizite! Pacientii au nevoie de liniste ca sa se faca bine! Va rog sa plecati si reveniti la ora de vizita!
- Dar..
- Niciun dar! Va rog sa plecati!
- D-le, va rog. Am alergat tot drumul de la marginea orasului pana aici ca sa imi vad prietena. Nu pot astepta pana la ora vizitei. Va rog, lasati-ma sa o vad! Vreau sa stiu daca este bine.
Barbatul o privii o clipa din cap pana in picioare. O aproba din cap, spuse ca doar cateva minute. Aime zambii si ii raspunse ca da. Domnul deschise usa. Satena inainta si inlemni cand o vazu pe bruneta in patul alb, conectata la cateva aparate, ce faceau cate un zgomot la fiecare secunda. Incaperea era libera, era doar Yuuki acolo, patul, aparatele si un dulap.
- Nu va speriati! Este conectata ca sa stim starea ei. A pierdut mult sange si nu putem stii sigur dar parca ar fi in coma.
- In... coma? Intreba pe un ton jos si tremurat.
- Imi pare rau! Nu stiu cum s-a ajuns asa! Colegii mei au gasit-o azi-noapte pe hol, intr-o balta de sange, inima ei abia mai batea.
Doctorul ramase in usa privind-o atent pe fata.
Aime facu cativa pasi pe gresia alba ce lucea. Suntetul aparatelor o faceau sa se ingrozeasca, sa simta o vina completa ca si cum ar fi vina ei ca se afla acolo. Isi simte respiratia grea, isi duce mana la inima, la organul vital ce batea cu putere si il auzea. Simte cum ceva o copleseste cu putere, nu o lasa sa respire, o invinovateste pentru ceva ce nu stie. Intinse mana dreapta si o atinse pe bruneta cu un deget, ii simtea sangele ce ii curgea prin vene. Pielea i se facu de gaina, Yuuki era rece, mai rece decat obisnuia sa fie. Fata ei palida parea o papusa expozata in spatele unui geam transparent, pe un raft alb, rece, ce vrea sa o tina acolo, asa, pentru totdeauna. Nu da vreun semn ca s-ar trezi, sau vreun semn ca s-ar fi trezit pana acum.
Aime tresare brusc, simte cum inima ii era si mai agitata, isi tine respiratia, pupila neagra i se micsora. Simtii pe umar o mana grea si rece ce o trezea la realitate intr-un mod brusc. Intoarse capul si facu ochii mari, incepu sa tremure toata, avea pe fata o expresie ingrozita. Vroia sa zica ceva insa vocea nu o lasa, parca o tinea captiva printre gratii nelasand-o sa faca nimic, decat sa tremure:
-O vezi? Este rece nu-i asa? Oare a cui e vina? Desigur, este a ta! Ti-am zis ca nu stii cine este cu adevarat sau ce simte. Daca nu erai tu, nu ar mai fi fost nevoita sa ajunga asa, nu mai trebuia sa se lupte cu mine. Este vina ta! Alex o privea zambind viclean, repeta acelasi lucru printre buze. Aime simtea cum se sufoca, privirea i se incetosa, simte cum se dezechilibreaza dar parca inca sta in picioare. Simte o usoara durere in umarul stang si pe picior. Realiza ca a cazut. Ridica privirea si il vede pe blond zambind, privind-o de sus. Ultimul lucru pe care il simte este gresia rece si un miros imbaimator de clor ii strabate nasul pana cand totul in jurul ei se face negru, nemaisimtind nici cel mai mic sentiment. Stand in intuneric, inchide ochii si simte cum ceva vroia sa o ia pe aripile lui si sa o poarte departe.
Este ciudat, sa nu simti nimic, nici frig, nici cel mai mic sentiment. Pleoapele nu vor sa se deschida, dar parca stia ce o inconjura si parca nu. Nu-si imagina ce s-a intamplat. A murit? A visat? De ce nu-si poate aminti nimic?
A renuntat, nu mai striga, desi parca ar fi vrut sa o faca. Nu mai incearca sa deschida ochii, nu mai incearca sa se miste fiindca si-a dat seama ca degeaba ar fi incercat, corpul ei nu reactiona. Mintea ei e toata in negru, vrea sa-si aminteasca ceva dar nu stie ce. Nici macar mintea nu o mai chinuie cu infinite intrebari, ci doar cu una ¨Cine este?¨ Aude ceva dar ii pare o iluzie, se gandeste ca probabil doar aude lucruri. Brusc isi da seama de o intrebare ¨Ce inseamna sa auzi?¨ Un sentiment ciudat o inconjoara. Nu intelege de ce nu-si aduce aminte nimic, dar ii apare in minte alta intrebare ¨Ce e aia o amintire si de unde stie acest cuvant?¨ Soaptele se aproprie de ea, incetul cu incetul incepe sa inteleaga ce spune:
-Este vina ta!Numai a ta! Este vina ta!
Brusc isi aminteste ceva, parca simturile i-au revenit, parca s-ar fi trezit la realitate dar acelasi intuneric o inconjoara si nu o lasa sa faca nimic, ci doar sa dea nastere la alte intrebari ¨Ce este realitatea? De ce ma simt asa?¨ Simtea un sentiment cunoscut dar nu il putea descifra, simtea ceva in piept ce tot o enerva, il auzea la intervale scurte, de nici macar o secuna, si il simtea.
Simte ceva cald pe obraz ce se prelinge in jos, ridica mana fara sa-si dea seama, atingand lichidul. Brusc deschide ochii, priveste confuza in jur.
Un tavan alb ii apare primul, coboara privirea si se vede intr-o incapere alba, cu gresie pe pereti si pe jos pana aproape de tavan. Observa ca era invelita, un sentiment de caldura o cuprinde trezind-o in simtiri. Era in pat, observa o fereastra in fata acestuia, se vedea lumina lunii de afara. Priveste in stanga, vede un aparat ce avea niste dungi ce se miscau in jos si in sus.
Isi aminteste totul, insa nu intelege nimic. Sentimentul acela straniu inca o inconjura, dar isi aminteste totul, pe Yuuki, tatal ei, scoala, casa..... tot. Incearca sa-si aduca aminte ce s-a intamplat insa nu reuseste sa realizeze.
Brusc simte cum ceva o ia in brate, isi intoarse privirea. In urechea ei auzea suspine si o respiratie grea:
- Cat ma bucur ca te-ai trezit! Incepusem sa imi fac griji! Cum te simti?
Se retrase usor si o privii pe satena inlacrimata. Aime incearca sa spuna ceva, o priveste cu ochii mari ¨Ce s-a intamplat? Unde sunt? Cum am ajuns aici?¨ Tresare brusc si o imbratisa strans pe Yuuki.
- Esti bine? Cat ma bucur sa te stiu teafara! Am crezut ca ai murit! Pierdusei mult sange si erai asa de rece! Suspina ea printre lacrimi. Yuuki o privii stupefiata, o imbratisa scurt si se retrase privind-o:
-Eu? Tu ai fost cea care a lesinat! Eu nu am nimic. Sunt intreaga. Nu stiu despre ce vorbesti dar nu am pierdut nici macar o picatura de sange.
Pupila lui Aime se micsora, o privii pe bruneta din cap pana in picioare. Era bine, intreaga, imbracata la fel ca atunci cand plecasera la cumparaturi. Nu intelegea nimic, incearca sa-si aminteasca insa nu reusea. Aparatul ce ii masura bataile inimii arata cum aceasta incepea sa se agite.
- Cum adica? Te-ai luptat cu Alex! Ai fost ranita! Te-au adus azi noapte cineva! Erai in coma! El a fost langa mine si cred ca am lesinat. Spuse fara sa respire:
-Aime! Calmeaza-te! Nu te mai agita atat! Cred ca ai visat cat ai fost lesinata. Nu m-am luptat cu Alex si nici nu am fost in coma. Nu sunt aici? Daca as fi fost in coma atunci nu mai eram langa tine, eram pe un pat legata de sute de aparate enervante.
-Dar ai fost.... Murmura ea.
- Nu, nu am fost! Asculta! Nu stiu ce-i cu tine zilele astea, poate de aceea ai lesinat. Nu-ti amintesti? Am fost la cumparaturi, ti-ai pierdut esarfa si cand eram in camp ai lesinat brusc. Poate a fost din cauza stresului, ori nu stiu, dar serios, nu am nimic. Ma duc sa chem un doctor sa-i spun ca te-ai trezit!
O saruta delicat pe frunte si iesi din camera.
Aime nu mai reactiona deloc, privea in gol nedumerita. Nu intelegea ce se intamplase. Daca ar fi fost un vis cum se face ca a fost asa de real? Ca a putut simtii totul! E confuza, ii trec prin cap mii de intrebari ce nu le gasea raspunsul. Cauta prin mintea ei, rascoleste fiecare lucru minor insa tot nu intelegea. Putea sa jure ca ceea ce se intamplase a fost adevarat, dar brusc ii trece o alta intrebare ce o lovea puternic ¨Si daca tot ceea ce vazuse a fost doar o iluzie pe care Alex a facut-o ca sa se joace cu ea?¨

Imi place mult capitolul asta. M-a uimit. Adica Aime a visat? . Eu personal nu cred, oricum cum am mai zis super capitolul. Sa pui nextu-l cat mai curand ca mor de nerabdare.

deci....wow!!! super....ai imbinat imaginile si te-ai jucat cu fantasticul si realul...super! am mai vazut un film de genul si n-am inteles mare lucru din el:))) dar astept next-ul sa vad cum e pana la urma

Asa deci.... cum am promis ca o sa vin mai repede cu partile.... vin. Ma bucur ca va place, sincera sa fiu nici nu aveam de gand sa fie o iluzie dar peurma mi-au trecut alte idei, asa ca, veti vedea voi mai departe daca a fost o iluzie sau ce a fost. Si eu am vazut astfel de filme, eu ma voi stradui sa va fac sa intelegeti. Acum next chapter.

Cap. 12
O explicatie

¨Si daca ceea ce vazuse a fost doar o iluzie creata de Alex doar ca sa se joace cu ea?¨
Priveste in gol si incepe sa inteleaga, incepe sa isi dea seama de tot ce se intamplase. Alex se jucase cu ea, i-a creat o iluzie, o iluzie perfecta, pe care o putea trai pana la adanci batraneti daca nu se trezea. Dar parca ceva inca o tinea sa creada ca ceea ce a vazut este real. Isi amintese ca a plecat la cumparaturi cu Yuuki, au luat-o prin parc, au vorbit, a salvat un copil, dar nu-si aminteste cand a lesinat inainte sa ajunga la spital la Yuuki. Iar faptul ca nu-si putea aminti asta o facea sa creada ca un a fost o iluzie, ci ca a fost real. Dar daca era real cum se face ca Yuuki e in stare perfecta? Nu intelegea de ce nu era in aparate, desi ii place faptul ca Yuuki nu este intr-un pat alb ca o papusa, ci se poate misca. Isi aduce aminte de faptul ca Yuuki este un vampir, se gandeste ca probabil este normal ca ea sa-si fi revenit asa de repede. Dar de ce ar minti-o?
Nu mai pricepe nimic, mintea o chinuie cu sute de intrebari fara raspuns. Pentru o clipa se gandeste ca ii era destul de bine in intunericul acela dar gandul ii este alungat imediat fiindca isi da seama ca acolo un avea pe nimeni, nu simtea nimic, era exact ca un corp si o minte separata. Un corp ce refuza sa se miste si o minte ce o chinuie cu intrebari, amintiri. Dar oare nu asa este si in realitate? Singura, confuza, speriata. Nu mai stie ce sa creada, are impresia ca toata lumea o minte, se intreaba daca un cumva ce traieste acum este o alta iluzie.
Tatal ei nu e mai niciodata acasa, mama ei, abia daca si-o poate amintii. Ultimul lucru pe care si-l aminteste este ca era intinsa pe o podea, cu privirea goala. Tatal ei ii spusese ca a murit intr-un accident. Dar ea a fost de fata, a vazut cum a murit dar nu-si aminteste. Tot ce isi aminteste este sentimentul de vinovatie pe care il are de fiecare data cand se gandeste la ea, sentimentul de parca ar fi fost vina ei pentru ce s-a intamplat. Brusc isi aduce aminte de cuvintele lui Alex ¨Este vina ta¨ . Dar inca se intreaba de ce este vina ei daca Yuuki nu a patit nimic din cauza ei. Brusc isi aduce aminte ca nici pe Yuuki nu o mai accepta lumea din cauza ei, si ca mereu o baga in probleme. Incepe sa inteleaga ce vroia sa spuna, era vina ei ca Yuuki nu are prieteni mai buni decat ea, era vina ei ca Yuuki ajungea sa sufere din cauza ei desi nu o arata. O intrebare ii trece prin minte ¨De ce a vrut atat de mult sa-i fie prietena cand lumea o dispretuia si nu o baga in seama? De ce a aparut din senin dupa moartea mamei ei?¨ Isi aduce aminte ca spusese ca era sora lui Alex, se gandeste daca nu cumva Yuuki l-a ajutat de la inceput, si ca si ea se juca cu mintea ei.
O bufneste plansul, realizeaza ca e singura. Pana si in camera aceea goala nu era decat ea, lasata in sunetul aparatelor si in mirosul imbaimator de clor. Isi aduce aminte ca ultimul lucru pe care l-a simtit inainte sa cada in abis era mirosul de clor si vazand, pe Alex zambind.
Lacrimile i se scurg siroaie pe obrajii ei fini, cad pe cearceaful alb desenand cercuri grii. In camera se aud suspine, vin de la Aime. Lumina nici macar un o ajuta, un ii lumineaza gandurile. Stia ca cuvintele lui Alex nu erau adevarate din moment ce Yuuki doar s-a jucat cu ea, dar daca nu erau de ce se simtea vinovata? Incepe sa tremure toata, isi strange gandurile, intrebarile la care vroia un raspuns. De ce se simte vinovata? De ce lumea o minte? Ce i se ascunde? Ceea ce a trait pana acum, de la mall pana in momentul in care s-a trezit, a fost doar o iluzie sau a fost realitate? Pana si acum se intreaba daca in momentul acesta nu este o iluzie ceea ce traieste.
Este singura! Se roaga ca cineva sa ii raspunda la intrebari, sa nu se mai joace cu ea, simte ca inebuneste, sau oare deja a facut-o?
Usa se deschide insa ea nici macar nu o auzi sau vazu, ramase la fel, plangand si suferind confuza.
Facu ochii mari, intoarse capul si vazu cum Yuuki o tinea in brate. Ii simtea caldura, ii redadea sentimentul de siguranta. Isi da seama ca nu e posibil ca Yuuki sa o minta, si in plus, este calda, un vampir este rece ca gheata. Acum se invinovateste de cum s-a putut gandi la asta. Yuuki a fost mereu langa ea cand a avut nevoie, chiar si daca nu avea nevoie. Dar daca totul a fost un joc? Se gandeste ca nu e posibil, Yuuki e prea blanda pentru a face asta:
-Calmeaza-te! Sunt aici! Nu mai plange! Ii soptea pe un ton bland Yuuki. Aime o lua in brate plangand cu lacrimi amare.
-Yuuki! Sunt... sunt asa de confuza.... nu stiu ce sa mai cred. Mai mintii vreodata? Te-ai jucat cu mine pana acum? L-ai ajutat pe Alex ca sa imi faca iluzia asta si sa ma inebuneasca?Te rog, spune-mi adevarul! Nu mai suport! Intrebarile ma coplesesc, nu mai stiu ce sa mai cred, nu mai stiu ce sa mai simt, ce sa mai fac... Suspina ea.
- Normal ca nu te-as mintii! Am fost mereu langa tine, nu ma joc cu tine si nici nu l-am ajutat pe Alex cu nimic, nu am zis ca o sa te apar in fata lui? Nu stiu ce te-a facut sa crezi ca m-am jucat cu tine insa nu am facut-o!
- Este normal sa fii confuza. Intervenii doctorul ce intra pe usa odata cu Yuuki. Multe persoane dupa ce lesina, cateodata, uita lucruri sau ii revin amintiri, ori vise. Si mai ales, te-ai lovit si la cap. Ai fost destul de norocoasa, daca nu era prietena ta cu tine in pustiul ala, ai fi pututu muri.
Yuuki se dadu in spate si o privii atenta. Aime ii privii confuza, isi duse mana dreapta la arcada dreapta si dadu de ceva fin dar parca si scortoros, apasa usor si simtii un pic de durere. Isi dadu seama ca avea un bandaj pus la arcada ce probabil si-a spart-o.
- Cum adica m-am lovit la cap? Cum se face ca nu-mi amintesc cand am lesinat? Tot ce-mi amintesc este continuarea, dar nicidecum ca as fi lesinat. Spuse stergandu-si lacrimile, incerca sa se calmeze. Doctorul se aproprie de ea, privii aparatul din dreapta. Ii puse mana pe frunte:
- Esti cam agitata, ar trebui sa dormi!
- Normal ca sunt agitata! Cum ati vrea sa fiu cand nimeni nu-mi raspunde la intrebari? Nu-mi amintesc cand am lesinat, nici macar cand m-am lovit. Tot ce-mi amintesc este ca am continuat sa mergem pe drumul acela si am ajuns la Alex. Spuse privind-o pe Yuuki.
- Nu-i adevarat! Am mers pe drumul ala fiindca tu il cautai pe Alex sa-ti dea esarfa, dar nu l-am gasit, tu te-ai impiedicat de ceva si ai cauzt lovindu-te cu capul de o piatra. Am sunat la ambulanta si ei te-au adus aici, dormi de 4 ore, e miezul noptii! Daca s-ar fi intamplat ce ai zis tu, atunci d-abia acum te-as fi adus la spital, asta daca aveai nevoie. Spuse Yuuki.
- Probabil ca atunci cand ai lesinat, ai lovit o parte a capului si ti-ai adus aminte de ceva, ori doar ai visat. Iar partea cu lesinatul, nu este neaparat sa-ti amintesti. Multa lume nu stie cand lesina, majoritatea parca ar dormi, altii viseaza iar altii isi aduc aminte de lucruri din trecut pe care au vrut sa le uite ori creierul a vrut sa nu-si aminteasca.
- Dar era asa de real si era exact in spitatlul asta, iar dumneavoastra erati doctorul ei!
Doctorul ramase stupefiata:
- Nu vreau sa fiu nepoliticos dar priviti-o! Arata spre Yuuki. Este intreaga, nu are nici cea mai mica zgarietura! Daca as fi fost doctorul ei, mi-as aminti, dar nu-mi amintesc. Vei avea zilele astea timp sa te gandesti! Acum esti obosita, probabil vei gasi raspunsul la ceea ce te intrebi, curand.
Aime privii in jos ganditoare, parca un pic indepartata de lumea in care se afla. Se gandea ca poate are dreptate, dar daca ar dormi nu ar rezolva nimic, vroia un raspuns si il vroia acum!
Gandurile ei fura intrerupte de usa deschisa brusc si de respiratia rapida a tatalui ei ce intra in graba pe usa. O privii pe Aime si se aproprie de ea. O lua in brate brusc si o stranse cu putere. Isi trecu mana prin parul ei, o saruta pe frunte si o stranse din nou in brate:
- Slava Domnului! Am fost asa de speriat cand am auzit ca te-ai lovit la cap si ai lesinat! Am facut tot posibilul sa ajung cat de repede pot dar eram intr-o conferinta si nu stiam cum sa ies mai repede de acolo. Sunt asa de bucuros ca esti bine. Esti intreaga? Te doare ceva? Ce ti s-a intamplat?
- Tata! Ma sufoci!
- Scuze, imi pare rau. Spuse el dandu-i drumul, o privii atent si ingrijorat. Eram asa de ingrijorat, esti singurul lucru care mi-ai ramas in lumea asta. Ii atinse usor bandajul de la tampla. Ce s-a intamplat?
Satena il privii cu ochii mari, tristi dar parca si fericiti. O bufni plansul din nou, isi duse mana la ochii plangand. Tatal ei o privii usor confuz, o privii pe Yuuki care ridica din umeri semn ca nu stie. Isi intoarse privirea catre Aime, o lua in brate:
-Haide! Gata!
- Imi pare asa de rau.... imi pare rau.... iertati-ma! Nu stiu cum am putut sa ma indoiesc de voi. Am crezut ca sunt singura si nimanui nu-i pasa de mine, am crezut ca pana si Yuuki m-a tradat..... iar tu esti asa de ocupat cu munca incat uiti de mine. Am crezut ca va pasa doar de voi si pe mine ma bagati in seama doar ca sa nu zic ca uitati de mine. Suspina ea printre lacrimi. Il stranse in brate pe tatal ei, tinandu-se cu mainile de camasa.
- Gata! Calmeaza-te! Imi pare rau daca asta ai crezut dar trebuie sa aduc si bani in casa, nu vreau ca sa iti lipseasca ceva, vreau ca tu sa fii fericita si sa nu duci lipsa de nimic. Poate ca am exagerat si nu ti-am fost aproape dar stiam ca Yuuki iti era.
- Aime... Murmura Yuuki si se aproprie de ea. Eu niciodata un te-as trada! Esti prietena mea cea mai buna si asa ramai. Nu stiu ce ti-a facut Alex dar daca il prind ii voi da o mama de bataie ca la carte si il voi intreba daca el te-a facut sa visezi asta, orice ai fi visat si te-a tulburat. Spuse pe un ton hotarat. Aime ridica privirea inlacrimata, zambii usor:
- Imi pare rau... imi pare asa de.... Aime nu mai putea termina ce avea de zis, simtea cum privirea i se incetosa din nou. Mintea nu o lasa sa vorbeasca. O vedea pe Yuuki privind-o ingrijorata si vorbind ceva, imaginea ei ducandu-se incetul cu incetul pana cand ramasese totul in negru. Un ultim cuvant apuca sa spuna printre buze: rau.

woooow!!! super misto parteaaa!! hai cu next-ul ca sunt foaaaaaaaaarte curioasa acum daca e real sau nu ce a patit fata!!!!

Si eu sunt la fel de curioasa. Sa pui next-ul cat mai curand . Mor de nerabdare sa flu daca a visat sau nu.

Am venit cu next-ul. As spune sa ma scuzati dar nu merit, am intarziat fiindca ramasesem fara idei pentru descriereT_T. Sper sa va placa. Enjoy it!

Cap.13

Un ultim cuvant apuca sa spuna printre buze: Rau.
Pupila lui Hiro se micsora cand vazu ca aceasta inchise ochii. O zguduii usor si ii tot repeta numele. O mangaie delicat pe obrazul ei fin si cald. Simte cum inima incepe sa-i bata puternic de teama, devenea agitat. Se ridica in fund speriat. Yuuki se aproprie de Aime si ii lua pulsul, desi aparatul de langa ea il arata destul de calm.
-Nu va faceti griji! Este bine! Spuse calm doctorul.
Hiro si Yuuki isi intoarse capul inspre el. Doctorul tinea intre degetelelui fine si usor imbatranite de timp, o seringa transparenta, goala.
-Are nevoie de liniste si i-am oferit-o! I-am dat un calmant care o va ajuta sa doarma pentru cateva ore. Facu cativa pasi inspre pat, se oprii cand ajunse langa cosul gri de gunoi. Intinse un pic piciorul si apasa pe clapa acestuia, imediat capacul se deschise. Doctorul dadu drumul seringii care ajunse la fund intr-o secunda. Isi retrase piciorul si se intoarse catre cei doi care ramasesera masca la vorbele doctorului. Hiro isi privii fata intristat, o lasa pe perna si o invelii, acoperindu-i corpul cu cearceaful alb, pana la gat. Lasand ca acesta sa o incalzeasca si sa o linisteasca, purtand-o pe aripile somnului.
-Cum ati reusit sa-i faceti injectia aia daca nici macar nu ati atins-o? Intreba curioasa Yuuki, privindu-l atenta.
-Nu era nevoie sa o ating, are o perfuzie care vine legata la punga asta cu lichid de aici de sus. Spuse aratand langa pat un suport din fier, subtire, ce sus are o punga din plastic cu gura in jos, pe jumatate umplut cu un lichid transparent. In capat are un furtun
subtire de vreo 3 cm de diametru. Prin el coboara lichidul din punga pana la perfuzia lui Aime, si de acolo intra in sangele ei combinandu-se cu acesta.
Yuuki aproba din cap semn ca intelesese. Hiro il privii incercand sa nu fie agitat. Doctorul le facu semn sa il urmeze. Facu cativa pasi spre usa care inca statea lipita de perete de cand Hiro intrase in camera.
Bruneta si barbatul il urma in liniste pe doctor. Inchise usa lasand-o pe Aime intr-o liniste profunda alaturi de somnul ce bantuia incaperea. Cei trei merse pe hol spargand somnul ce il bantuia cu pasii lor nici rapizi dar nici inceti. Facu la stanga si doctorul deschise o usa. Intra inauntru si ii lasa pe ceilalti doi sa intre.
Camera era la fel de mohorata ca si celelalte saloane, toata in alb, mai in capat era un birou cu diferite hartii pe el. Un dulap dintr-un colt si o ghiuveta mica.
Doctorul se aseza pe scaunul negru cu tapiset pe care il trase mai aproape de birou. Ii privii pe cei doi si le facu semn sa ia loc.
-Aime a suferit o lovitura destul de buna din cate am vazut. Desi nu pare, ati vazut ce agitata este. Probabil zilele astea va confunda unele lucruri pe care nu s-au intamplat si ea va zice ca s-au intamplat. Sau nu isi va aduce aminte unele lucruri. Maine o sa-i facem o tumografie ca sa ne asiguram ca nu are nicio parte a creierului afectata. Acum nu va pot asigura de nimic, probabil va ganditi cum s-a intamplat asta de la o inaltime asa de mica, dar lucrurile cele mai grave se intample din intamplari minuscule, ce pot parea insignificante.
-Cum adica cele mai grave? Intreba agitat si speriat Hiro.
-Nu aveti de ce sa va agitati, poate este o nimica toata. Vom stii mai bine maine cand se va trezii. Dar va rog, atunci cand se va trezii luati usurel! Nu o stresati cu scoala sau altceva!
-Dar vreau sa stiu ce vreti sa ziceti! La ce va referiti cu ¨grave¨? In ce pericol este fiica mea?
-Fiica d-voastra este bine de moment. Ne temem ca din cauza loviturii pe care a avut-o sa confunde realitatea cu fantezia. Dar asta nu stiim sigur, vom vedea maine cum se va simtii.

Hiro ofta si privii pierdut in gol. Nu intelege de ce viata e asa de nedreapta, de ce pretioasa lui sotie a trebuit sa moara iar acum fiica lui este intr-un pat de spital, dormind, fara sa-si dea seama ce se intampla defapt in realitate. Nu intelege de ce nu s-a putut lovii el, ar fi durut mai putin decat sa-si vada si fiica ranita.
Yuuki privii in jos speriata, un sentiment de furie o cuprinse facand-o sa tremure. Ochii ei priveau in gol, mintea ei incerca sa desluseasca ce se intamplase. Nu intelegea ce i-a facut Alex, cum se face ca Aime e asa de agitata si de ce tot vorbea despre faptul ca ea ar fi fost in coma. O mana calda o trezeste din simtiri facandu-i pielea de gaina. Ridica privirea si o intalni pe cea a lui Hiro, o privire pierduta, trista si singura. Acesta ii spuse sa fie calma, ca nu se va intampla nimic si ca ei vor fii langa Aime, inca sa nu-si piarda speranta. Bruneta ar fi vrut atat de mult sa creada cuvintele acelea, sa se agate de ele si sa spere ca asa este. Insa nu ii place sa spere aiurea, stia ca ceea ce se intamplase avea legatura cu Alex si nicidecum cu lovitura pe care a primit-o Aime. Insa pastra secretul, nu spuse nimic, doar il aproba din cap.
Doctorul ii privii atent, isi lua la revedere de la ei si le spuse ca pot astepta pe hol sau in camera ei.
Yuuki si Hiro aprobara din cap, iesira din camera impreuna. Nu intrara inapoi in camera lui Aime, se aseza pe scaunele albe de pe holul pustiu.
Nelinistea il cuprindea pe Hiro la fel ca si pe Yuuki. Bataile repetate din picior ale barbatului o facea pe Yuuki sa vrea sa se ridice si sa inceapa sa mearga in stanga si in drepata. Brusc brunetul se ridica fara sa zica nimic, se indeparta de ea cu pasi rapizi. Yuuki il urma cu
privirea, vru sa-l intrebe unde se duce dar acesta ii raspunseinainte sa apuce sa zica ceva. Ii spuse ca se duce sa ia o cafea de la automatul de jos.
Yuuki il aproba din cap, privii in stanga si in dreapta. Nu era nimeni, decat ea, scaunele albe si mirosul clorului. Hiro deja coborase scarile, pasii lui nu se mai auzeau in ecou.
Pe hol nu mai trecea nimeni, lumina neoanelor ii dadea spitalului modern un aer mohorat. Facandu-te sa tresari si sa vrei sa pleci de acolo ori sa ramai si sa te lasi purtat pe aripile somnului si a tristetii.
Yuuki lasa un oftat usor sa iasa, ce se auzi in ecou, spargand pentru putin timp linistea apasatoare. Bruneta se ridica de pe scaun si inainta pe hol, ajunsa in fata camerei lui Aime puse mana pe clanta si vru sa deschida usa insa se oprii cand auzi din partea cealalta a usii un cantec cunoscut:
-Hana wa itsu moshimo.... Se aud versurile in toata incaperea, pe o voce joasa si usor trista.
Bruneta deschise un pic usa si incremenii cand vazu cine era in incapere. Langa patul alb al satenei, cineva o privea necontenit, parca ar fi vrut sa o ia cu el si sa o tina aproape. Nu ii lua mult timp sa recunoasca persoana respectiva, este aceiasi persoana vicleana, blonda si inalta, este Alex. Se joaca cu o suvita din parul suav al lui Aime. Se oprii din cantat, o simtii pe Yuuki insa nu se intoarse:

- Nu stiai ca nu-i frumos sa spionezi lumea? Putina intimitate, te rog! Spuse blondul sarcastic.
Bruneta il privii urat, deschise usa si intra inauntru, o inchise in urma ei. O privii pe Aime neincrezatoare.
-Te temi sa vorbesti? Nu-ti face griji! Doarme!
In momentul urmator bruneta il apuca de guler pe Alex si il lipii de peretele rece, la fel ca si el. Bruneta are pe fata o expresie plina de ura, de dorinta de a-l face sa sufere asa cum i-a facut el lui Aime, de dorinta de a-i pune intrebari la care el sa raspunda. In schimb, blondul sta calm, zambind viclean si privind-o profund in ochii negri. Nu spuse nimic, lasa ca furia sa cumprinda toata linistea, adora privirea aceia a lui Yuuki, privirea aceea plina de ura, de disperare in cautarea raspunsului. Se linse pe buze. Simti o mana calda pe obraz care se retrase la fel de repede cum veni. Bruneta vru sa ii traga o palma insa se opri cand ajunse la obrazul lui, il privii dispretuitor in timp ce el nu mai putea de fericire.
-Se pare ca te poti stapani destul de bine. Draga mea sora, te-ai cam molesit de cand ai stat cu partea asta din Aime. Nu-ti face griji, o readuc eu la normal si vei redevenii acelasi vampir insetat de sange ce bantuie pe strazi distrugand orice in jurul lui.
- De ce naiba zambesti? Spune-mi! De ce zambesti atat? Ce i-ai facut lui Aime de ai agitat-o atat? Se rasti ea.
-Nu i-am facut nimic, doar i-am aratat o parte din viata ei anterioara. I-am aratat partea in care aflase ca tu esti vampir. Mai tii minte? Te-ai luptat cu mine desi stiai ca nu aveai nicio sansa. Spuse Alex cu acelasi zambet pe buze.
Pupila lui Yuuki se micsora, incepu sa tremure, acum intelege de ce se comportase asa Aime. Era agitata fiindca ceea ce se intamplase a fost real, dar nu era o realitate apropriata de timpul acesta, ci o amintire indepartata; Ador privirea asta! Esti speriata! Stii ca Aime iti stie secretul iar tu ai mintit-o! Te temi ca te va respinge. Nu-ti face griji, oricum crede ca a fost doar un vis. Dar ma voi asigura ca va afla ca e realitatea. Scumpa ei prietena este defapt o tradatoare! Of, of, Yuuki, cum ai putut sa faci asta?
In acel moment bruneta ii trase o palma incat ii intoarse fata intr-o parte. Obrazul palid incepu sa prinda o nuanta roza, avand forma unei palme. Alex o privii cu coada ochiului, ii aude respiratia grea, simte cum tremura, ii simte furia. O apuca de mana facand-o sa tresare, o stranse puternic si o privii dispretuitor. Bruneta inghitii in sec si incerca sa-si traga mana insa nu poate. Alex o privii incontinu, fata facu cativa pasi in spate in timp ce blondul merge pe urmele ei. Simtii ceva ce o opri si nu o lasa sa-si continue mersul in spate, intoarse capul si facu ochii mari. Ajunse lipita de peretele paralel, intoarse capul si inima incepu sa ii bata puternic. Alex era la doar cativa cm de ea, ii simte respiratia, corpul lui era lipit de al ei. Ii simte racoarea ce degaja acesta, ii da fiori pe sira spinari. Scrasni din dintii si il privii fix in ochii, ura acea privire pe care i-o arunca blondul, din totdeauna a detestat-o. O privire superioara, dispretuitoare de parca ar fi fost un nimeni in lumea asta, doar cineva ce iti sta in cale.
Blondul isi trecu cealalta mana prin parul ei, in timp ce cu cealalta o strangea si mai tare de incheietura:
-Alex!Ma doare! Da-mi drumul!
Acesta insa nu slabi stransoarea, ii duse mana la spate si in momentul urmator o saruta.
Bruneta incremeni, nu reactiona deloc. Ii simte buzele reci lipite de ale ei, simte cum limba lui se joacaa cu a ei. Ceea ce o face sa-si revina in simtiri, il impinse dezgustata insa el nu-i da drumul. Continua sa savureze buzele calde ale brunetei, imbinand saliva ei cu a lui, jucandu-se intr-un mod gentil dar si brutal cu limba ei. Isi tine mana in parul acesteia, brusc o apuca de el si ii trase capul pe spate rupand sarutul. Ii privii gatul, ochii I se inrosi usor.
-Alex! Opreste-te! Ce vrei sa faci? Alex!
-Taci! Se rasti el. Esti a mea si nu poti schimba asta!
Incheie el si isi infipse coltii adanc in gatul ei.

deci....wooooow!!!!!first a fost sweet faza cu tatal fetei ca de ce nu i s-a intamplat lui asta si la sfarsit...mia placut mult de tot!!!:X:X:XXil vreau si eu pe alex:X:X:)))next-ul!!!!!!!