O casa plina de amintiri...

- Nu... stati linistiti.... Laia il privii pe Hugue apoi pe Hanami, facu ochii mari si surase usor. Privii cerul.

-S-a intamplat ceva? o privi Hugue atent pe Laia.

Laia isi cobori privirea inspre ei:
-Nu, nimic! Zambi ea. Si... ce facem? Stam si ne holbam la pietre funerare?

-Ce vreti! ridica el din umeri.

Laia privii in jur calma:
-De unde stii de locul asta?

-Umblu peste tot! De ce?o intreba senin pe fata.

Hanami ii privi tacuta.

- E destul de dragut. Spuse calma.

Hugue zambi usor si-apoi o privi scurt pe Hanami.
-Mylady, esti mai bine acum?o intreba senin.

-Da.-spuse ea zambind usor.

-Ma bucur! zambi el cald.

Hanami se aseza sub un copac din apropiere si scoase un carnetel.

-Ce scrii acolo? intreba curios Hugue.

-Desenez.-spuse ea scurt fara sa ridice privirea din el.

Laia se aproprie de ea si privii ce desena:
-Desenezi foarte frumos.

-Multumesc, Laia, desi eu nu cred asta.

-Ce desenezi? aparu Hugue in spatele fetei.

-O floare...spuse ea incet.

-Frumos! remarca el si o privi in continuare atent.

Nu mai spuse nimic si continua sa deseneze.

Laia privii atenta cum desena.

La fel si Hugue si isi puse usor mainile pe umerii fetei.

Hanami aproape terminase. Sub desen era scris un nume: ,,Keiko".

-Cine e Keiko? Intreba curioasa Laia.

Fata ezita putin dupa care spuse incet.
-Mama mea...