Night silence

Laia ramase muta la vorbele lui Misa. O privii usor fericita dar parca si trista. Il privii pe Abel si ii vindeca genunchiul.

-Lasa-ma in pace! o imbranci pe fata. Pot si singur! si se ridica iar.
Merse incet pana la cristal si il privi cu aceiasi ochii negri si pierduti in lumea lui.
-Ce vrei sa spui? i se adresa Misei cu o jumate de gura.

Laia inghitii in sec si ii privii fara sa zica nimic.

-Ce vreau sa spun? Stii ce vreau sa spun...spun ridicandu'ma. Te droghezi nu?

- Am spus ca nu e treaba voastra! se rasti el. Cine sunteti voi sa va dau voua explicatii? Nimeni! Asa ca scutiti-ma!

- Abel! Suntem prietenii tai si ne pasa de ceea ce ti se intampla! Poti face ce vrei, nu trebuie sa ne dai noua raportul dar nu-ti fa rau singur!

-Nu-s bolnav! N-am nevoie de ajuorul nimanui! Ce nu intelegeti? le privi atent fete.

-Ba da, depresia e tot boala. Doar pentru ca eu sunt proasta si te'am dezamagit nu inseamna ca si Laia si Hugue o vor face! Eu am gresit, nu tu, eu trebuie sa fiu pedepsita! Daca vrei cu adevarat sa faci rau cuiva atunci fa'mi mie si nu te distruge singur!

Abel o apuca imediat pe Misa de gat.
-Ce vrei sa spui? Ca din cauza ta am luat-o razna? Asta vrei? Atunci ar trebui sa fii multumita, asa e! spuse apasat si o izbi de perete. Da, am luat-o razna! Oricum o sa scapati de mine! Dar mai intai o sa scap eu de voi! O sa-mi respect promisiunea si dupa!

-Abel....Murmura Laia. Ce te-a apucat? Nu toata lumea iti este dusman! Nici eu, nici sora ta, nici Hugue. Unde este Abel? Unde este barbatul ala bland care isi iubea sora si lupta ca sa faca bine? Ce ti s-a intamplat? A durut ceea ce ti-a facut Misa, dar noi am incercat sa-ti fim aproape, sa te facem sa te simti mai bine! De ce ii ranesti pe toti care incearca sa se aproprie de tine? Crezi ca toata lumea iti vrea raul? Ei bine nu! Nu esti uitat de lume si nici nu toti iti vor raul. Ar trebui sa pretuiesti ce ai, nu sa distrugi!

-Nu-mi pasa! o privi pierdut pe Misa si-apoi se intoarse si o pocni se intoarse si o pocni pe Laia. Sa ma lasati naibii in pace! N-am nevoie de oameni falsi! spuse pe un ton jos.

Laia isi duse mana la obraz:
- Si daca spun nu? Nu stiu pe cine vezi tu in mine Abel, dar numai falsa nu sunt! Ti-am fost prietena si inca iti sunt! Daca nu eram te lasam in pace si nu mai te cautam! Stateam foarte frumos in pat si asta basta! Dar nu! Eu am venit fiindca ma ingrijorezi! Inteleg cum te simti, si este si mai greu cand nu ai pe nimeni, daca nu era Hugue probabil si eu as fi cazut in aceiasi depresie ca si tine! Nu vreau sa te las sa-ti distrugi viata!

-E viata mea si fac ce vreau! Cat credeti ca poate indura un om? Va spun eu, nu mult! Totul are o limita, chiar si pentru mine! De ce? Pentru ca sunt un semi-vampir si am si eu trairi omenesti! Nimanui nu i-a pasat de mine si de ce mi-ar pasa si mie de ei? Nu sunt prostul nimanui! Va arat eu adevarata mea fata! Plecati naibii de-aici! si arunca un cutit dupa fete.

Prind cutitul in palma, sangele incepand sa curga imediat.
-Laia, pleaca de aici! o privesc cu coada ochiului. De ce crezi ca suntem aici daca nu ne pasa de tine!?

-Nu plec nicaieri pana cand el nu vede cu adevarat cine ii este prieten si cine nu! Ii spuse lui Misa, il privii pe Abel
- Prostule! Cum adica nimanui nu i-a pasat de tine? Dar sora ta pentru ce si-a dat viata? Asa ca se saturase de ea si n-avea ce sa faca? Si-a dat viata pentru tine! Fiindca ii pasa de tine! Tu ii indepartezi pe toti cei care vor sa te ajute, pe toti cei care tin la tine si te iubesc! Ai incercat sa-l omori pe Hugue! De ce? Ce ti-a facut el pana acum? I-a pasat de tine! Ia pasat de tot ce ti se intampla! Abel! Deschide bine ochii si diferentiaza intre prieteni si dusmani! Intre cei carora le pasa de tine si ce-i carora nu le pasa!

-Nu stiu!
-Isaak! aparu Hugue langa ei. Aici erai!
Abel se incrunta cand il vazu si scoase o sabie.
-Te omor!
-Omoara-ma! replica Hugue. Omoara-ma daca asta vrei, dar nu te las singur!
Abel il prinse imediat de brat si vru sa-i bage in piept.
-Hai, omoara-ma! il privi senin Hugue. Daca asta te ajuta!
Abel il privi cateva secunde, apoi scapa sabia. Cazu in genunchi si izbucni in plans.
-Gata! il lua Hugue in brate. Sunt aici!
Abel il stranse cu putere in brate si se ineca in lacrimi de sange amare si reci.
-Imi pare rau fetelor! le privi trist Hugue, lasandu-l pe Abel sa se calmeze in bratele lui.

Laia il privii trista pe Abel, se aproprie de el si ii puse mana pe umar.

Raman nemiscata si ii privesc trista.

-M-am imbatat? Am murit? suspina Isaak.
Hugue facu ochii mari cand il auzi.
-Lasati-ma, dorm, m-am copilarit! Cine mai bate, nu sunt acasa, cine intreaba, lasa! Cui mai pot sa-i ies in drum cu sufletul meu de acum?
-Isaak....murmura Hugue.
-Tot mai tacut si singur in lumea mea pustie si tot mai mult m-apasa o grea mizantropie. Nu mai cuget, cred, mereu. Strans in mine ca intr-un templu, insa demn in miezul meu cu zgarcenie contemplu.
-Isaak, ce ai?
-S-au intunecat sensurile in piept, dar o flacara ma cheama acolo sub straturi de nea si vrea sa treaca linistea mea!
Hugue ii dadu usor drumul si il privi speriat pe Isaak. Chipul lui alb era rosu si plin de lacrimi, iar ochii negri si goi, inchisi intr-o lume a lui.

-Abel....Murmura Laia ingrijorata. Sunt niste versuri.....se aseamana cu viata ta nu Abel?

-Sufletu-mi impovarat de-o iubire moarta. Se ridica ne-mpacat si cu el o poarta! continua el cu aceeasi ochii pierduti.
-Ce?facu ochii mari Hugue.
-In mine, in tine si in el inima plange la fel. Canta si plange infipta in noi! Canta cu clipa in care ne nastem si plange cu clipa de-apoi!
-Nu, Isaak! il zgaltai Hugue.
-Cand canta cu ploaia ne-nchidem odaia, cand plange cu vantul ne-nchidem mormantul. Tustrei si, la fel, si-n mine, si-n tine, si-n el! incheie Isaak si lesina in bratele baiatului.
Hugue incerca sa-l trezeasca, dar degeaba.

Laia facu ochii mari:
- Abel! Abel! Il zgaltai si ea.

Abel nu reactiona deloc.
-Ce are? se agita Hugue.

- Versurile alea.....sa nu fie cumva vreun blestem sau descantec. Nu stiu, ceva care sa-l fi adus in starea asta. Spuse ea si cauta cu privirea vreo carte.

In incapere nu era nici o carte.
-Ce?! se mira Hugue. S-a blestemat singur?