Sa curgaaa...

Stau pe un scaun al barului si ma uit pierduta la sticla din fata mea. Nu m-am atins de ea, nu beau asa ceva. Nu am cum.
Galagia barului imi provoaca un sentiment de neliniste, suparare care da spre furie.

-Vrei sa mergem undeva unde e liniste? se auzi o voce calma in urechea fetei.

Zambesc rece si dau din cap afirmativ.
- Oriunde e mai bine ca aici.

-Atunci hai! o lua el de mana si iesi din bar. Isaak Fernand von Kampfer! se prezenta politicos si ii saruta gentil mana fetei.

- Cozet Edain. raspund rosind un pic.
Nimeni nu se poarta asa cu mine, pentru ca nu multi se apropie de mine.

-Pentru ca esti un vampir! spuse calm. Si eu sunt! Hai sa plecam de-aici! zambi usor si ii intinse gentil bratul.

Il iau bratul, frumos ca o don'soara bine educata si zambesc cu cel mai stralucitor zambet de care sunt in stare ( si acesta seamana ca si cel cu care ma prezint cand sunt infometata)

-Hmm...Frumos zambet! o privi calm.
Apoi se musca de incheietura si i-o intinse usor.
-Poftim, bea!

- Nu pot acum. Zambetul meu, sa zicem, trebuie exersat la el.

Nu sunt o zambitoare buna, nu impresionez pe nimeni cu coditele mele albastre si cu ochii ca doua gropi fara sfarsit. Dar nu las asta sa se observe.

-Bea, nu m-am muscat degeaba! spuse calm el. Si de ce sa impresionezi pe cineva? Fii tu insuti!

Rasuflu nelinistita. Imi apropii incet capul de incheietura sa.

Prezenta metalica a sangelui se face simtita in tot corpul. Ma simt mai puternica si mai increzatoare, si atragatoare. Normal

Isaak o privi calm si astepta sa bea.

Zambesc. Si am terminat cu bautu, nu a fost o fapta frumoasa. Am s-o regret multa vreme d-acum in colo. Dar nu zic nimic, doar ma uit pierduta la "peisaj"

-Nu te mai invinovati atat! spuse cu o voce stinsa.
Zambi finut si privi luna.
-E luna plina...remarca el.
Ochii ii erau de un negru profund, adanci si reci, iar parul lung si negru pana la fund avea reflexe albastre.

- Si ce daca e luna plina? intreba fata uitandu-se intens la personaju de langa ea.

O privi cu coada ochiului pe fata, apoi ii intinse iar bratul.
- Trista, dupa un copac, pe camp sta luna palida, pustie. De vant se clatina copacul si simt flori de nebunie. O umbra mormaind paseste. E om, atat si e destul. Si-acum ne-om gatui tovarasi. El - om flamand, eu - om satul. Dar vezi, m-a ocolit acuma. El s-a temut mai mult, mai mult saracul. Pe luna palida, pustie, de vant se clatina copacul! spuse el calm in timp ce mergea cu fata galant pe strada.

Fata fusese impresionata? de vorbele lui Isaak si am incercat sa zambesc neconvigator

-Era o poezie! ii raspunse pe acelasi ton calm.
Se opri si ajunse in fata unui lac. Isaak isi dadu haina jos si o puse pe iarba. Apoi ii facu semn discret fetei sa se aseze.

Fata se aseza ascultatoare.
- Mi-am dat seama.

Isaak zambi usor si isi aprinse o tigare. Apoi isi indrepta privirea spre luna. Se uita lung si pierdut la ea.

Fata nu stiu ce sa mai zica. Uraste momentele de tacere intensa.

Isaak ofta si continua sa priveasca pierdut luna. Ii cazu usor o lacrima de sange pe chipul lui alb ca varul.

Fata intr-un moment de nebunie, pentru ca altfel nu-i putea spune, ii sterse lacrima de pe obraz cu mana sa alba si rece ca marmura

Isaak ii prinse mana si o privi adanc in ochii.
-Scuze...spuse cu o voce dulce.

- Nu-i nimic, articula cu greu fata