An old good friend

Seara tarziu. Luna plina. Vantul bate incet, simtindu-se cativa stropi de ploaie.
-E vremea care iti place tie!se auzi o voce trista.
Era Hugue, imbracat intr-o roba neagra si cu gluga in cap. Statea in fata unei cruci de marmura neagra pe care scria cu rosu 'Isaak Fernand von Kampfer".

Laia aparu langa el imbracata tot in negru
-Buna! Il privii trista pe Hugue apoi piatra, se apleca si lasa pe mormant un trandafir rosu sangeriu.
-Sper ca acum nu vei mai suferi! Spuse pe un ton tremurat, se abtinu sa planga.

-Mi-e dor de el!ofta Hugue si lacrimile rosii ii mangaie usor obraji palizi.

-Si mie. Spuse pe acelasi ton si ii sterse lacrimile insa o bufni si pe ea plansul. De ce s-a sinucis prostul? Nu era singur...de ce a facut Misa asta?

-Nu stiu!suspina Hugue.
-A fost un vampir pe cinste!se auzi o voce masculina.
Hugue isi intoarse privirea.
-Cantemir....spuse cu o voce stinsa.
Baiatul ii puse mana usor pe umarul lui Hugue. Hugue il privi trist si ofta.
-Si noi suferim, dar nu asa ca el!aparu o fata langa Laia. Ii intelegem durerea!

Laia nu spuse nimic, se sterse la ochii si ii privii trista:
-A trecut prin atatea, intr-un final a reusit sa moara asa cum vroia.

-Mda...Esti singura care i-a mai ramas!Ai grija de el! se apropie usor Cantemir de fete.
-Ia-l si pleaca de aici!o sfatui fata. Ia-l si lasa-l sa se recreeze!il privi cu coada ochiului pe Hugue.

Laia il privii pe Hugue la fel de trista, il lua de mana:
-Eu voi ramane cu tine, fie ca vrei sau nu. Spuse tinandu-i calduros mana intr-a ei. Are dreptate! Daca vei ramane aici, amintirile te vor consuma.

Apar si eu imbracata intr-o rochie neagra si las pe mormanul lui Abel un buchet de trandafiri rosii si niste lumanari negre.
Eram trista si tacuta.

Apar la cativa metri de ei intr'o rochie lunga si neagra.
-De ce sunteti asa tristi? A obtinut ce a vrut....asa cum a vrut...nu mai sufera...si nu va mai suferi niciodata... spun sec privind fara nicio expresie mormantul.

-Nu ar fi vrut asta daca macar odata in viata lui cineva l-ar fi iubit! Spuse pe un ton neutru.

-Daca....repet in soapta.

Fata zambi usor si il privi induiosata pe Hugue.
-Hai sa mergem!ofta Cantemir. Apropo, spune-i ca de-acum incolo el o sa fie seful! Doar asta a vrut si Isaak! o privi scurt pe Laia si disparu.
Fata disparu si ea. Hugue isi propti capul de piatra funerara, lacrimile curgandu-i siroaie pe chipul palid.

Laia se lasa imediat in genunchi si il lua in brate:
-Plangi! Descarca-te!

Hugue isi ridica usor capul si o privi pierdut pe Laia.
-Frumoaso...murmura el si o lua in brate, incercand sa se calmeze.

Laia il mangaie pe cap, o bufni si pe ea plansul. Il saruta pe par si nu mai spuse nimic.

Dupa cateva minute, Hugue isi mai reveni un pic. Isi ridica usor capul si se sterse la ochii. Vru sa spuna ceva, dar o zari pe Misa.
-Tu! se incrunta el. Ce naiba cauti aici, nu ti-a ajuns?Pleaca naiba de aici, mincinoasa nenorocita!se rasti nervos la ea.

-Iubitule...Murmura Laia privindu-l, ii puse mana pe umar. Las-o! Nu merita!

-Si de ce a mai venit aici?Pentru ce? Nu i-a ajuns ce a facut? Daca o mai vad o data, o omor! spuse hotarat el.

Laia il privii nestiind ce sa zica:
- Nu merita sa iti manjesti mainile cu sangele ei.

-Stiu, dar...dar...scrasni din dinti si inghiti in sec. Off, vreau sa uit de toate! ofta el.

Laia ofta si il privii adanc in ochii:
- Daca as fi stiut cum sa-ti sterg amintirile as fi facut-o, dar ai fi suferit mai mult.

-Nu mai conteaza! ofta el si lasa privirea in jos.

Laia il imbratisa strans, ii ridica privirea:
- Un domn trebuie sa mearga cu privirea in sus.

-Mda....schita el un zambet.